Pe lista destinaţiilor alese de români, printre cele mai exotice se află Mexic, Australia, Iordania, Canada, Siria şi Japonia.

“Statisticile situează în prim-plan Bulgaria, Grecia şi Turcia – principalele destinaţii pentru turiştii români în sezonul estival. Preţurile bune oferite de tur-operatori şi serviciile all-inclusive reprezintă principalele atuuri care au determinat aceastăsituaţie.În ceea ce priveşte ţări precum Spania, Italia, Germania, avem foarte multe călătorii ale românilor care muncesc acolo dar şi un interes important din partea turiştilor înteresaţi mai ales de city-break-uri în oraşe precum Barcelona, Roma, Berlin,Parissau Londra”, au explicat analiştii de la KeysFin.
Ei estimează că, în 2016, pe fondul provocărilor geopolitice la nivel internaţional, vom asista la o concentrare a prezenţei turiştilor români în destinaţii precum Bulgaria şi Grecia, perdante urmând să fie în primul rând Turcia, Egiptul şi chiar Franţa, pe fondul temerilor privind atentatele teroriste.
Foto: stocksnap.io












