Măştile unui oraş fac cât un carnaval întreg

Inima turismului este consumul. Iar busola acestei inimi o reprezintă reputaţia. Nu mai reuşim singuri să descoperim spaţiul geografic, sensibilitatea unor locuri necunoscute, misterul său necunoscutul care ne stimulează imaginaţia. Apelăm des la semifabricate ale lumii moderne (ghiduri şi manuale care îţi spun unde să te duci, ce să mănânci şi unde să-ţi petreci timpul mai bine) şi ne adresăm sacerdotal agenţiilor de turism. Curiozitatea a murit, trăiască arta consumului.

HAUPTKIRCHE ST MARIEN - THE CLOCK ABOVE US

Nu spun că e rău, dar câteodată mi-e dor de o simplă poveste, nu de un balon PR-istic care avortează emoţia, trăirea oferindu-mi câte o paradigmă de consum.

Dacă există o estetică a urâtului, atunci există şi o enciclopedie a spaţiilor încă virgine din punct de vedere mediatic. Zuhl ( Germania) este un astfel de spaţiu unde am călătorit şi am reuşit să îmi fac câţiva prieteni. Din locurile pe care le-am vizitat, unul mi-a atras atenţia în mod special: biserica Hauptkirche St. Marien încadrată de două perechi de măşti sinoptice. Le-am privit cu multă curiozitate, realizând că dincolo de “măşti” se ascunde, de fapt, sufletul unui oraş.

Citește și Made in UK – 4 zile la Liverpool

A fost plăcut să scrutez centrul oraşului care păstra o anumită autenticitate, vizibilă chiar şi în mersul uşor domol al oamenilor. Nu era o problemă că erai un străin, ci doar că erai străin de atmosfera spaţiului. Şi acest lucru îl observau ceilalţi cu o uşoară răceală şi curiozitate. Totul se închidea la ora 18, tot oraşul intra în hibernare. Dacă te prindea după-amiaza pe străzi sau în centru după ora 18, nu erai doar străin, ci deveneai un străin singur. Oraşul devenea pustiu, cuprins de răceală şi de o neînduplecată ceaţă.

În Zuhl, totul pare un carnaval adormit sub atentă observaţie şi protecţie a măştilor. Atmosfera este încărcată de o istorie ermetică, proprie oraşului, care te invită doar să o contempli. Tot ce poţi atinge în Zuhl se transformă din prieten în mască de piatră. Rămâne doar să-i găsim noi o biserică.

O veche prietenă îmi spunea de fiecare dată când urma să plec în străinătate: “Vizitează tot ce ţine de cultură, încearcă toate felurile tradiţionale de mâncare şi du-te undeva unde este multă lume să simţi sufletul locului”. Până la urmă cred că cel mai important lucru este să ai capacitatea de a te contopi cu locul înainte de a-l părăsi pentru totdeauna.

Citește și Stațiunea Parga, o Veneție în miniatură

  •  
  •  
  •  
  •  
  •