Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură! începe pe 16 noiembrie

Autorul a vrut sa fie cat mai onest si sa arate suisurile si coborasurile din viata unui antreprenor

Ediţia cu numărul 23 a Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură!, iniţiat şi organizat de Radio România (Centrul Cultural Media), va avea loc în intervalul 16 – 20 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo.

Invitatul de onoare al ediţiei 2016 este China, prezentă la târg cu un stand generos, reprezentativ pentru literatura şi cultura chineze şi cu un program de evenimente bogat şi variat, adresat deopotrivă profesioniştilor din industria de editare şi publicului larg.

Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus 2016 va fi profesorul universitar doctor Liviu Papadima, prorector al Universităţii Bucureşti.

Sute de mii de titluri, multe disponibile în premieră, peste 800 de evenimente editoriale şi profesionale, derulate non-stop pe parcursul celor cinci zile ale târgului, personalităţi ale peisajului cultural naţional, numeroase ateliere de creaţie şi evenimente dedicate celor mai tineri vizitatori, constituie reperele majore ale acestei ediţii.

Deschiderea oficială a ediţiei 2016 a Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură va avea loc miercuri, 16 noiembrie, la ora 12.00.

Ca şi la ediţiile precedente, numeroase categorii de public vor avea accesul gratuit: preşcolari, elevi, studenţi, cadre didactice, bibliotecari, profesionişti din domeniile editorial/educaţional, jurnalişti, pensionari, persoane cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupuri organizate. Pentru vizitatorii care nu se încadrează în aceste categorii, accesul în incintă se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola Gaudeamus. Programul de vizitare este zilnic între orele 10:00 şi 20:00.