„Sunt trei lucruri de care am nevoie în fiecare zi: ceva de admirat, ceva pe care abia aștept să îl realizez și de cineva pe care să-l urmăresc”, a mărturisit câștigătorul Premiului Oscar de anul acesta la categoria cel mai bun actor în rol principal, Matthew McConaughey, pentru interpretarea din Dallas Buyers Club.
Totul se rezumă la motivație, spun cei de la Inc. com. Matthew McConaughey a subliniat în discursul său cuvântul cheie pentru orice lider, motivația, dorința de a fi mereu mai bun în ceea ce faci.
În acest sens, Matthew a mai explicat în discursul său că la întrebarea „cine este eroul său”, el a găsit cel mai bun răspuns pentru el. Erou lui McConaughey este mereu el din viitor: „În fiecare zi, în fiecare săptămână, în fiecare an eroul meu este la distanță de 10 ani. Știu că niciodată nu voi ajunge acolo, dar am măcar acel cineva pe care să îl urmăresc”.
O altă lecție importantă pe care Matthew o poate da antreprenorilor, liderilor. Trebuie să crezi în ceea ce faci și să realizezi totul cu pasiune. Pentru interpretarea personajului Ron Woodroof, un bărbat diagnosticat în 1985 cu SIDA, Matthew a fost nevoit să slăbească aproximativ 20 de kilograme. Transformarea lui fizică a fost una radicală și impresionantă chiar și pentru familia lui Ron Woodroof.
Citește și 5 lecții pentru antreprenori de la Friedrich Nietzsche
De asemenea, McConaughey a demonstrat, odată cu rolul său, că nu este niciodată prea târziu să arăți lumii adevărata ta valoare. Matthew era cunoscut în mare parte pentru comediile romantice în care a jucat și pentru rolurile de Don Juan, dar interpretarea din Dallas Buyers Club a fost una atât de puternică, încât actorul se poate mândri cu cea mai importantă recunoaștere din mediul cinematografic, o statuetă Oscar.
Într-un interviu acordat de Matthew McConaughey pentru ABC News după câștigarea unui Golden Globe pentru rolul din Dallas Buyers Club, actorul spunea că au fost 20 de ani de așteptare și 86 de refuzuri pentru ca în final filmul să devină realitate. Iată un alt aspect important pe care îl pot învăța liderii din povestea lui Matthew. Refuzurile au fost doar o sursă de motivare pentru cei care și-au dorit ca într-un final filmul să ajungă pe marile ecrane. Proiectul Dallas Buyers Club a depășit toate obstacolele, reușind, ulterior, să obțină cele mai importante premii din industria cinematografică.
Citește și Lecții de viață de la Woody Allen – Fără teamă nu supraviețuiești
Relaxarea este și ea o parte importantă. Matthew McConaughey are o tradiție pe care o respectă. iImediat ce termină filmările pentru un rol organizează o excursie cu familia. La fel ca Matthew, orice lider trebuie să se detașeze din când în când de muncă și să să se bucure de momentele petrecute alături de prieteni, de familie.












