Larry Page, CEO-ul Google – Companiile eșuează pentru că nu reușesc să vadă în viitor

Companiile care nu reușesc să vadă în viitor cum vor arăta proiectelor lor sunt cele care, de obicei, eșuează, a declarat CEO-ul Google, Larry Page în cadrul unei conferințe TED organizate recent în Vancouver.

Tocmai de aceea, a explicat Larry în cadrul conferinței, Google încearcă să dezvolte constant noi proiecte (spre exemplu, compania încearcă să dezvolte un nou serviciu de comparație între prețurile biletelor de avion sau la crearea unor lentile de contact care să permită realizarea controlului glicemiei).

Larry Page spune că în orice proiect trebuie să îți asumi și riscuri, așa cum a făcut el cu sistemul de operare Android.

„Atunci când am cumpărat Android, el era un proiect mic, dar a meritat, reprezenta viitorul”, a subliniat Larry Page.

„Companiile continuă să lucreze în ideea de a obține creșteri treptate, așa cum o făceau și acum 50 de ani și acum 20 de ani, dar nu de asta avem nevoie. Mai ales în domeniul tehnologiei, este nevoie de schimbări cu adevărat revoluționare, nu de schimbări graduale”, a mai atras atenția CEO-ul Google.

Tot cu gândul la viitor, Larry Page a declarat la conferința TED că oamenii ar trebui să ia în considerare cum pot noile tehnologii să salveze vieți. În acest sens, de exemplu, anul trecut Google, alaturi de compania Continental și cei de la IBM au anunțat că vor să colaboreze pentru a construi mașini care se conduc singure.

Citește și Google reduce prețurile la abonamentele pentru Google Drive

„Mașinile automate ar putea salva vieți. În prezent, 20 de milioane de oameni ajung să fie răniți în fiecare an în accidente de mașină”, a precizat Larry Page.

Citește și A vrut Google să cumpere WhatsApp?

O altă viziune de viitor pe care Larry Page a exprimat-o în cadrul conferinței a fost legată de domeniul medical. Din punct de vedere al CEO-ul Google, sute de mii de vieți ar putea fi salvate dacă oamenii și-ar face disponibile istoricul medical, în mod anonim, pentru ca cercetătorii să aibă suficient de multe date pentru a găsi noi soluții.

Sursă: businessinsider.com, bbc.com, wired.com

 Voi care credeți că este greșeala companiilor care eșuează?

  •  
  •  
  •  
  •  
  •