Articol de: Rodica Nicolae, redactor-sef
După cum nu există casă făcută dintr-o singură cărămidă și joc de șah câștigat din prima și singura mutare, tot așa reputația nu se construiește într-o zi. Ar fi prea simplu, iar renumele este o chestiune de timp și de consecvență.
Nu poți intra pe ușa biroului plin de energie și zâmbet o singură dată pe an, iar în toate celelalte 364 (să zicem) să fii întunecat și pus pe ceartă, pentru a spera să se spună despre tine că ești un om tonic și pozitiv.
La fel cum nu poți râvni să fii considerat un model de punctualitate dacă întârzii la toate întâlnirile de board, dar ai grijă să ajungi primul la petrecerea de sfârșit de an.
Ca să-ți câștigi o bună reputație, trebuie să fii tenace și autentic. De ce autentic? Pentru că bunul renume se naște din observarea acțiunilor și comportamentelor tale de către ceilalți. Iar felul în care acționezi și te porți, zi de zi, nu poate fi decât conform cu tine și cu valorile tale. Poți încerca să-ți impui un anume stil ori atitudine, străine ție. O dată, de două ori, s-ar putea să-ți reușească, dar, mai devreme sau mai târziu, vei redeveni tu însuți și te vei da de gol. Și unde consecvență nu e, nici reputație nu e…
Alt lucru demn de luat în seamă legat de reputație este subiectivitatea sa. Prin definiție, ea reprezintă părerea pe care și-o creează ceilalți despre noi. Or, la capitolul păreri, discuția nu se termină niciodată. Să vă dau un exemplu: cum ați aprecia un domn care, la urcarea într-un autobuz, îmbrâncește persoanele din stânga și din dreapta ca să-i facă loc, elegant și grațios, doamnei de care este însoțit? Politicos? Depinde din papucii cui privești…
Am mai descoperit ceva interesant documentându-mă pe subiectul reputației: ea ne precede, este un fel de aură percepută de cei din jur înaintea sau în afara prezenței noastre fizice. Este precum buzduganul aruncat de zmeu, peste munți și peste văi, în întâmpinarea lui Făt-Frumos.
Și pentru că tot am ajuns la eroi de poveste, îl invoc aici pe Moș Crăciun, cel pe care îl așteptăm cu toții pentru reputația lui de „generos de serviciu”. Sărbători fericite și aveți grijă de reputația voastră!
La mulți ani!
(Foto: Kelly Sue DeConnick, www.flickr.com)












