Microsoft a lansat, în iulie, o variantă echivalentă cu suita Office 2016, pentru Mac OS X, iOS şi Android, iar presa internațională consideră că acesta este un semn că versiunea desktop completă ar putea fi lansată mai devreme decât era preconizat, și anume pe 22 septembrie.
Pachetul software lansat în iulie vine cu o interfaţă nouă mai colorată, cât şi o variantă pentru dispozitivele Windows 10 cu touch, aceasta fiind o variantă aproape finală a lui Office 2016, ceea ce ar sugera că lansarea din 22 septembrie se poate întâmpla, conform The Verge. Noutăţile nu sunt majore, fiind îmbunătăţite doar câteva aspecte ale aplicaţiilor incluse precum Outlook, Word şi Excel. Outlook primeşte o funcţie de căutare mai eficientă, iar Word şi Excel vor putea insera imagini mai uşor în documente, însă cea mai importantă adiţie este posibilitatea de a realiza documente la care să contribuie mulţi autori în timp real, asemeni aplicaţiilor Office pentru web.
Cu toate acestea, compania plănuieşte să lanseze pe 22 septembrie doar două versiuni ale suitei software Office, cu licenţe Home şi Professional. Chiar dacă toate aplicaţiile vor primi noile interfeţe colorate, cei care preferă aspectul mai simplu de până acum vor putea opta pentru o temă mai întunecată. Momentan Microsoft nu a anunţat nimic în mod oficial legat de lansarea Office 2016, însă surse apropiate The Verge au susținut că, într-adevăr, aceasta va fi data lansării.
(Foto: Michael Kappel/www.flickr.com)












