Ce faci atunci când ești trădat în viața profesională?

La un moment dat, atât în viața personală cât și în cea profesională, apare trădarea. Experiența trădării este una dintre cele mai devastatoare și marcante experiențe pe care le putem avea pe parcursul vieții.

Trădarea care vine de la o persoană de la care nu te aștepți, o persoană în care aveai încredere și pe care te bazai, este și mai dureroasă. O astfel de trădare îți zdruncină percepția asupra lumii businessului și te face să te îndoiești de propriile capacități. Dar poți supraviețui. Îți vii în fire, te aduni, evaluezi pierderile și te reîntorci la muncă pentru a o lua de la capăt. Nu e ușor, dar nu ai altă soluție. Refacerea ta va arăta celui care te-a trădat că ai depășit momentul și că acum, în urma experienței avute, ești mai puternic și gata să învingi piedici aparent imposibile. Trădarea, deși te-a rănit de moarte, nu te-a omorât, ci te-a făcut mai puternic.

Citește aceste cinci lecții recomandate de Business Woman Media legate de a fi trădat. Așa vei ști cum să reacționezi dacă aceasta va veni în viața ta.

  1. Fii cât mai precaut în ce privește oamenii care îți devin apropiați

Nu lăsa niciodată oamenii să se apropie mult de tine, atât de mult încât să aibă puterea de a te răni. Nu îți face așteptări în ce privește persoanele din jur, vei sfârși, nu te puține ori, prin a fi dezamăgit. Știm că există în business un nivel de încredere la care trebuie să ajungi pentru a desfășura această activitate, numai că, uneori, ne implicăm cu toată ființa în businessul respectiv și ne punem toată încrederea în anumite persoane, lăsându-ne descoperiți în fața lor, vulnerabili. Le împărtășim secrete și ne deschidem, crezând că ne sunt, pe lângă parteneri de afaceri, prieteni, iar apoi, când se dovedesc a nu fi suntem devastați. Chiar și în business, uneori dezamăgirea adusă de un partener de afaceri este mai dureroasă decât pierderea unui million de dolari.

2. Acceptă faptul că ai dat-o-n bară

Odată greșeala făcută, nu-ți rămâne decât să ți-o asumi și să evaluezi pierderile. Este atât de grav încât trebuie să o iei de la capăt? Dacă ai fost trădat de un partener, trebui să îți cauți un alt partener sau poți continua pe cont propriu? Asigură-te mereu că ai un plan de rezervă. Dacă n-ai fost încă trădat, va veni o zi în care vei fi și e bine să fii pregătit. Cu toții trecem prin asta.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •