Articol de: Rodica Nicolae, redactor-șef
Ca un jurnalist ce mă aflu, sunt un avid colecționar al datelor de contact. Oamenii pe care îi întâlnesc sunt “materia primă” a ceea ce scriu, oricât ar suna de cinic și tehnic termenul.
Drept urmare, de-a lungul anilor munciți în presa de business, am adunat, la propriu!, câteva mii de cărți de vizită. Firește că nu-mi amintesc fiecare figură și fiecare strângere de mână. Și, iarăși, firește că multe dintre informațiile scrise pe acele cartonașe nu mai sunt azi de actualitate. În spatele lor, s-au aflat persoane cu care m-am intersectat doar preț de câteva secunde, acum zece sau cincisprezece ani, și pe care nu le-am mai căutat niciodată. Sau oameni care și-au mai schimbat de câteva ori, de atunci, coordonatele profesionale, fără ca eu să știu ori să mă intereseze. Dar și oameni de care m-am legat și pe care i-am ținut aproape.
În oglindă, n-am naivitatea să cred că toți cei cărora le-am dat cartea mea de vizită o păstrează și acum, cu sfințenie, în buzunarul de la piept, în dreptul inimii. Poate au aruncat-o în primul coș întâlnit pe drum sau poate că o secretară riguroasă cu ordinea a pus-o în cutia destinată hrănirii tăietorului de hârtie…
Pentru că gloria unei cărți de vizită e foarte scurtă și într-o foarte strânsă legătură cu interesul. Personal sau profesional. Schimbul datelor de contact este un gest de curtuoazie, face parte din codul bunelor maniere în business, dar nu e obligatoriu ca el să aibă drept consecință construirea unei relații. Aceasta din urmă se naște doar dacă între cei doi există o potențială legătură, un punct comun, de o natură sau alta.
Am menționat, astfel, primul rol pe care îl joacă o carte de vizită: cel de poartă, loc posibil de contact. Cel de-al doilea rol mi se pare, însă, mult mai savuros, ca subiect de analiză. Mă refer la business card, în calitatea lui de vector de imagine. Logo-ul companiei, culorile și formele identitare, fonturile alese, grosimea și strălucirea micului cartonaș, muchiile ascuțite sau rotunjite, poziționarea pe orizontală ori verticală a textului, ordinea în care sunt scrise datele etc., sunt tot atâtea elemente care vorbesc despre noi și despre compania pe care o reprezentăm. Dar mai vorbesc despre ceva: despre propriul statut.
Uitându-mă în colecția mea de cărți de vizită și comparându-le cu cele de astăzi, am constatat câteva lucruri care mi-au dat de gândit:
- cu zece-cincisprezece ani în urmă, eram înnebuniți după relații; ni le doream atât de mult, încât, adăugam la datele profesionale de contact și pe cele personale; nu puține sunt cărțile de vizită pe care se puteau citi atât adresele și telefoanele de companie (“office”), cât și date similare sub genericul “Home”;
- nu numai numărul de fax, dar și cel de pager erau atent menționate;
- numărul de mobil era, fără excepție, prezent, chiar dacă în formula “0924/32…”.
