Articol de: Irina-Gabriela Buda
Este bine sau rău să luăm jobul cu noi în concediu ? Răspunsurile diferă în funcţie de mai multe variabile.
Primul lucru care ne vine în minte când suntem confruntaţi cu această problemă este, desigur, disocierea dintre carieră şi vacanţă. Pare de bun simţ ca nevoile noastre de odihnă şi relaxare să aibă un timp al lor, dedicat în exclusivitate. Cei mai mulţi ar spune că acesta este cazul ideal şi că, din păcate, el este întâlnit prea puţin în practică. Aceasta înseamnă, pe de o parte, continuarea sarcinilor de la serviciu sau, pe de alta, a stării psihologice de „a fi la job”. Dar care este justificarea celor care consideră că este, de fapt, bine să lucrăm în concediu ?
Trei posibilităţi
Acestea redau cel mai bine, în opinia mea, relaţia dintre muncă şi petrecerea timpului liber:
1. Inerţia
Acesta este cazul încorsetării psihologice. Persoanele care petrec mult timp la job, eventual în condiţii de stres şi fără prea mari satisfacţii profesionale, nu se pot desprinde uşor de rutina emoţională specifică timpului în care sunt la lucru. Este, de altfel, şi cazul tipic al celor care, ajunşi seara acasă, nu fac decât să continue să vorbească despre ce a rămas nerezolvat peste zi la servici. Odihna şi relaxarea poate fi, pentru această categorie, mai degrabă un factor de presiune pentru că impresia că „nu e momentul”, „nu e cazul”, „nu e bine” sau, pur şi simplu, „nu se poate” ca grijile de la muncă să fie lăsate deoparte este un factor cu potenţial anxiogen. Efectul este, aparent, paradoxal: factorul de stres poate fi mai bine tolerat (căci e mai familiar şi oferă sentimentul controlului) decât cel de relaxare.
2. Obligaţia
Aceasta este situaţia încorsetării efective a angajatului. El este determinat abuziv, indirect sau direct, să îşi continue, într-un fel sau altul, proiectele de la job în timpul său liber. Acest lucru se întâmplă, cel mai adesea, când vine vorba de week-end, dar este întâlnit şi în situaţia în care acesta este în concediu. Premisa de plecare este că întodeauna mai este ceva de rezolvat, că mereu poate apărea o urgenţă, că s-a strecurat o greşeală, sau că proiectul a fost lăsat într-o fază a cărei continuare îi pune pe colegii rămaşi la job în dificultate. În acest caz angajatul este conectat nu doar mental, ci şi practic, la laptop, umblând eventual cu mobilul de serviciu pe plajă, alert la orice apel, verificându-şi mesajele, frunzărindu-şi seara dosarele. De altfel cea mai mare firmă de consultanţă din lume, Accenture, a relevat, în urma unui studiu, efectuat în Statele Unite ale Americii asupra a 200 de profesionişti, faptul că 53% dintre aceştia lucrează şi în timpul vacanţei. Un procent de 44% la sută a răspuns că ar sacrifica raportul echilibrat work-life pentru carieră. În plus 79% dintre cei intervievaţi au spus că salariul este mai important decât acest raport (pus pe primul loc de un procent de 64%). În sfârşit 77% dintre bărbaţi şi 65% dintre femei au susţinut că răspund, în timpul concediulu, la telefoane de la supervizori (http://newsroom.accenture.com/article_display.cfm?article_id=4837).
Este adevărat că criterii precum avansarea în carieră sau creşterea salariului par, mai degrabă, a fi motivaţii personale şi nu impuse de către mediul organizaţional; tristeţea este, însă, că acesta încurajează implicit (prin bonusurile oferite) ideea de a lucra în timpul liber.
3. Vocaţia
Acesta este cazul fericit în care munca se îmbină armonios şi firesc cu petrecerea timpului liber. De fapt, în această situaţie, nu se poate face o separare între profesie şi vacanţă. Pentru cei pasionaţi de ceea ce fac efortul investit în proiectul lor este un lucru firesc, care le aduce satisfacţii. Cariera este, pentru aceştia, un refugiu, un mod conferitor de sens de exprimare şi împlinire, o manieră esenţială de reprezentare în faţa celorlalţi. Tocmai de aceea abordarea este aceea de continuum flexibil profesie-timp liber, nu de împărţire riguroasă a celor două aspecte. Atunci când jobul devine pasiune efortul de a investi în el are, paradoxal, un rol psihologic eliberator.
De altfel, mulţi dintre cei dedicaţi cu adevărat muncii lor riscă să treacă pe un plan secund ceea ce pentru alţii este o prioritate: petrecerea unei vacanţe cu cei dragi. În această situaţie îi putem regăsi pe artişti, scriitori, profesori, cercetători (profesiunile intelectuale şi artistice, în general) dar şi pe cei care au reuşit să transforme pasiunea lor într-un proiect de business (bloggeri, freelanceri) sau care au ocazia să îşi exercite vocaţia sau pasiunea într-un mediu organizaţional potrivit (manageri, traineri, coachi). Exemplele pot continua şi se pot regăsi în orice arie profesională.
Important este ca, atunci când decidem să investim muncă şi efort în timpul nostru liber, să nu facem acest lucru ca pe un sacrificiu. Dacă ne hotărâm să ştergem diferenţele dintre vacanţă şi carieră atunci trebuie să ne alegem bine strategia de urmat şi să fim conştienţi de motivele şi avantajele legate de gestul nostru.
