3. Oamenilor-cheie din organizație
De foarte multe ori succesul unei organizații este în strânsă legătură cu oamenii care se află în respectiva organizație. În momentul în care o firmă își pierde un om de bază, aceasta devine devine vulnerabilă și expusă riscurilor. Ca să nu mai vorbim că procesul de a găsi o persoană care să înlocuiască omul cheie pierdut este unul anevoios care ia mult timp și este costisitor. Tocmai de aceea, din start, cel mai bine e ca organizația să se focuseze pe păstrarea oamenilor cheie și pe motivarea acestora. Deși se spune că nimeni nu este de neînlocuit, întrebarea care se cere este: „Cu ce preț?”.
4. Marketing
Pentru un business aflat la început de drum, investiția în marketing este vitală. În linii mari, succesul unui business depinde foarte mult atât de bugetul alocat cheltuielilor de marketing cât și de felul în care acești bani sunt folosiți. Partea bună a dezvoltării tehnologiei și a accesului tot mai facil la informație este dată de faptul că, o firmă mică se poate promova în mediul online fără să aibă cheltuieli prea mari. Chiar și așa, conform acestui studiu 56% dintre firmele mici investesc doar 3% sau mai puțin în marketing.
În cuvinte simple, efortul de marketing se rezumă la asta: să testezi mai multe abordări de marketing, să le stopezi pe cele care nu au rezultat și să investești în cele care au rezultate. Deși companiile mici nu se pot compara cu cele mai atunci când vine vorba de bugetul alocat marketingului, acestea pot totuși investi în așa zisul data-driven marketing. Cu cât ai mai multe date despre clienții tăi cu atât îi înțelegi mai bine, drept urmare, le oferi ceea ce au nevoie în felul în care doresc acel lucru. Analizarea datelor, testarea mai multor oferte, comunicarea pe rețelele sociale, recenziile – toate acestea sunt abordări de marketing care își vor dovedi succesul în timp.
Vezi și articolul: Review-urile online influențează considerabil vânzările unui site (studiu)
5. Adaptabilitatea
Capacitatea unei organizații de a se adapta condițiilor pieței și trendurilor tehnologice este esențială în determinarea succesului acesteia. Lipsa inițiativei de a monitoriza trendurile din industrie și adaptarea la acestea, duce o companie în jos. Istoria este plină de exemple ale unor organizații (ex: Kodakm Blockbuster) care au refuzat să evolueze și acest lucru le-a costat scump. În schimb, adaptarea la trenduri și la noile tehnologii, va poziționa o afacere în fața competitorilor și îi va asigura longevitate.
Învață din greșelile altora:
Cum pot businessurile mici evita prăbușirea? În final, cel mai bun sfat care i se poate da unei companii mici care dorește să prospere este acesta: învață din greșelile altora. Cu alte cuvinte, uită-te cu atenție în jur, vezi care sunt lucrurile pe care firmele similare le-au făcut greșit și evită să le faci și tu. Analizând la rece, vei vedea că fiecare business care a eșuat și a închis activitatea din cauza anumitor motive, fie că e vorba de bani, un suport clienți sărac sau ineficient, produse/servicii slabe calitativ, nerespectarea termenelor de plată, luarea unor decizii necugetate etc. Mereu există un motiv! Analizează toate aceste cauze deoarece înțelegerea lor reprezintă cheia pentru o afacere de succes.
(Foto: Lloyd Chapman, Flickr)












