Invisu, o unealtă care îi ajută pe antreprenori să atragă investitori

Antreprenorii care doresc să-și prezinte interactiv business-ul în fața investitorilor, fără să nu piardă mult timp în fața monitorului, pot apela la platforma Invisu, un produs Google. 

Invisu este o unealtă destinată antreprenorilor care sunt în căutare de investiții și care vor o prezentare vizuală, dinamică și ușor de accesat de pe orice dispozitiv, pentru business-ul lor. Mai exact, cu ajutorul Invisu, antreprenorii pot construi în scurt timp o pagină interactivă care să ofere potențialilor investitori o viziune de ansamblu asupra afacerii, precum și toate informațiile care i-ar putea interesa în cazul în care se decid să contribuie financiar la scopul business-ului.

„Sunt încântată și mândră că putem oferi comunității de start-up-uri o unealtă care să îi ajute să-și prezinte afacerea și, de asemenea, prin care să își eficientizeze procesul de strângere de fonduri. Le spun bun-venit antreprenorilor care vor să se alăture pe platforma Invisu.me și să obțină întâlnirile pe care le merită”, a declarat Donna Griffit, CEO Invisu.

Donna Griffit a adăugat că Invisu vrea să rezolve o problemă pe care ea a văzut-o peste tot în lume – start-up-uri care se străduiesc să-și spună clar și concis povestea, într-o manieră care să-i atragă pe investitori, conform Start Up Beat.

Astfel, antreprenorii sunt ghidați prin toate etapele pe care trebuie să le parcurgă pentru a realiza o prezentare de succes: informații despre domeniul de activitate, tipul de probleme pe care produsul sau serviciul le rezolvă, modelul de afaceri, idei de dezvoltare în viitor, echipa din spatele afacerii, dar și date despre piața în care activează business-ul, competitori și apariții în mass-media.

Totodată, prin Invisu, investitorii pot vizualiza, în câteva minute, datele despre companie, și pot comunica cu reprezentanții business-ului pentru informații suplimentare, înainte de a se decide dacă afacerea are potențial și vor investi.

Invisu poate fi accesată AICI.

(Foto: Facebook Invisu)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •