Jon Oringer, fondatorul Shutterstock: „Cel mai greu este să înveți cum să iei interviuri viitorilor angajați”

Jon Oringer a pus bazele site-ului de stocare de fotografii Shutterstock în 2003. El a inclus, pentru început, în baza de date 30.000 de imagini realizate chiar de el. Azi, site-ul include peste 30 de milioane de fotografii, de clipuri puse la vânzare.

Cu o astfel de afacere, Jon a ajuns primul miliardar din Silicon Valley (partea sudică a orașului San Francisco).

Întrebat într-un interviu recent realizat de cei de la Inc.com, care ar fi cea mai dură lecție pe care a trebuit să o învețe în primul an de afaceri, Jon a explicat că a trebuit să își dea seama cum să ia interviuri candidaților.

De ce consideră că este una dintre cele mai dificile aspecte ale afacerii sale? Pentru că din interviuri își poate da seama dacă se potrivesc profilului companiei pe care o deține. De altfel, din cei 11 ani de existență, șase ani i-a petrecut încercând să găsească echipa potrivită.

De asemenea, o altă lecție pe care a trebuit să o învețe a fost legată de cum să fie un bun leader, mai ales pentru că afacerea lui implică mulți oameni, de la angajați, la investitori, la clienți.

Jon a dezvăluit și care este, din punctul său de vedere, cel mai mare mit din mediul afacerilor, acela că orice nouă afacere are nevoie de capital de risc. Oringer nu a acceptat investitori externi la începutul afacerii sale, ci și-a folosit fiecare dolar pe care l-a obținut cu forțele proprii. Astfel, el a reușit să păstreze o mare parte din companie.

Anul trecut, în cadrul unei conferințe de tehnologie, Oringer a vorbit și despre cum face față competiției, în condițiile în care tot mai mulți prefer să ia imagini gratuit de pe Flickr sau Google Images. Marele atu al Shutterstock, spune Jon, este acela că fiecare imagine de pe site este atent analizată pentru a asigura că nu există probleme legale legate de trademark, ceea ce înseamnă că este asigurată cea mai bună calitate pentru clienți.

Citește și Jon Oringer, fondatorul Shutterstock – Secretul succesului afacerii cu fotografii

Dincolo de toate aceste aspect, Jon Oringer are o viziune pozitivă asupra vieții care se reflectă și în modul în care face afaceri: „Cred că orice trebuie să fie posibil. Trebuie să fii capabil să înfrunți orice problemă și să îi descoperi soluția. Nu trebuie să îți fie teamă de probleme, trebuie doar să te asiguri că înveți din fiecare greșeală și (…) să nu rămâi paralizat de o situație dificilă”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •