Sprijină.ro, o platformă de crowdfunding pentru cei care vor să fie antreprenori

Pe 20 iulie, o echipă de antreprenori și specialiști cu expertiză în online, web developement, promovare și fundraising, a lansat Sprijină.ro, o platformă online care se concentrează pe descoperirea, promovarea și finanțarea proiectelor excepționale dezvoltate de români.

Sprijină.ro este un proiect 100% românesc, al cărui obicetiv este de a introduce pe piața locală un nou concept de strângere de fonduri, care să acopere o arie cât mai largă de cauze și proiecte. Sprijină.ro acoperă, în prezent, 28 de categorii de cauze/proiecte, de la antreprenoriat, la educație, cultură, sport, mediu sau călătorii.

Platforma este dedicată atât inițiatorilor cauzelor, care beneficiază de consultanță și know how-ul echipei Sprijină.ro în construirea, publicarea și promovarea proiectului, cât și celor care doresc să susțină financiar și moral cauzele sau proiectele de interes.

„Românii cu inițiativă, spirit civic și antreprenorial, atât persoane fizice, cât și organizații non-guvernamentale, fundații corporate sau companii, dornice să se implice în promovarea și susținerea financiară a unor proiecte cu impact asupra comunității, au la dispoziție, începând de astăzi, platforma Sprijină.ro, care își propune să devină, în mai puțin de 1 an, cea mai mare comunitate online dedicată cauzelor și proiectelor excepționale dezvoltate de români”, au susținut reprezentanții proiectului.

Inițiatori și susținători

Potrivit fondatorilor platformei, Sprijină.ro poate fi utilizată, în calitate de inițiator, de către orice persoană juridică, ONG sau persoană fizică, cu condiția să aibă naționalitate română, vârstă de peste 18 ani și idei demne de aplicat. Aceștia beneficiază de sprijinul constant al echipei Sprijină.ro în proiectul lor, de la momentul zero al inițierii cauzei, publicarea acesteia a€“ timp de 30 de zile calendaristice, și finalizare. Pentru un proces cât mai eficient și simplu de urmărit, inițiatorii cauzelor de pe Sprijină.ro au la dispoziție și un calendar de acțiuni, structurat pe cele 30 de zile.

În ceea ce privește susținătorii, aceștia pot fi persoane fizice, companii sau organizații non-profit, din orice colț al lumii. Susținătorii proiectelor care aleg să se implice concret pot sprijini financiar cauzele în cea mai sigură, legală și transparența manieră, exclusiv prin transfer bancar sau plată online cu cardul, urmând că, ulterior, să poată opta pentru plată via SMS.

„În 2014, companiile românești au utilizat doar un sfert din plafonul de sponsorizare deductibil de către autorități pentru a sprijini cauze și proiecte cu perspectivă. Este un procent mult sub media europeană, de 43%. și vorbim de un plafon ce a depășit sumă de 500 milioane euro în România, anul trecut. Este evident, atunci, potențialul crowdfunding-ului că soluție nu doar de finanțare, dar și de promovare, susținere a unor proiecte excepționale. Acestea pot fi șansa României la o societate mai bună, mai curată, mai aplecată spre valori”, a declarat Remus Pakei, Project Manager Sprijină.ro.

Validarea unui proiect

Pentru a se asigura de un start bun al cauzei, inițiatorii trebuie să urmărească, în primul rând, structura acesteia: titlul concis și la obiect, mesajul scurt și de impact, care va face legătură între proiect și potențialii susținători, o poză de profil sugestivă, categoria în care se înscrie proiectul, descrierea acestuia – detalii cât mai exacte, video cu informații relevante de maxim 3 minute, beneficiarul cauzei, alți membri, recompensele propuse susținătorilor, conform smartnews.ro.

„Ce ne dorim să transmitem, atât publicului larg, încă neobișnuit cu conceptul de crowdfunding, cât și celor care se gândesc să inițieze o cauză, este că acțiunea de crowdfunding nu înseamnă exclusiv strângere de fonduri. Înseamnă, în primul rând, validarea unui proiect sau a unei idei, din partea unor susținători empatici cu obiectivul cauzei. Mai înseamnă expunere la o audiența avizată și în creștere, promovare și popularitate pentru brandul, ideea sau proiectul înscris pe platforma”, a adăugat Remus Pakei.

(Foto: sprijină.ro)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •