Creșterea afacerii pe piața de capital: Ești pregătit să beneficiezi de listarea la bursă?

Cresterea afacerii pe piata de capital Esti pregatit sa beneficiezi de listarea la bursa

KPMG în România a realizat Ghidul Listării la BVB, ce reprezintă un instrument util pentru companiile românești care sunt în căutarea unor surse de finanțare care să le permită dezvoltarea sustenabilă a afacerilor. Deși au fost recent emise o serie de măsuri legislative care au afectat indirect piața de capital, perspectivele bursei din România rămân favorabile, având în vedere că în septembrie 2018 FTSE Russell  a aprobat ridicarea cu o treaptă a performanței pieței de capital din România în privința criteriului „Lichiditate”.

Piața de capital din România, asemenea celorlalte piețe europene, poate fi afectată de volatilitatea macroeconomică. Schimbări legislative semnificative, precum recenta Ordonanță de Urgență nr. 114/2018, care introduce taxa pe activele financiare ale băncilor și taxe noi pe cifra de afaceri pentru sectorul energetic și telecomunicații, respectiv cerințe de capital suplimentar pentru administratorii de pensii private (cei mai importanți investitori instituționali pe bursă) pot afecta încrederea investitorilor în economia românească în ansamblu. Considerăm că îngrijorările exprimate de investitori în privința efectelor pe termen lung ale Ordonanței de Urgență nr. 114/2018  nu reflectă neapărat o lipsă de încredere în tranzacționarea pe bursă, ci o reacție firească față de incertitudinea creată în materie de reglementări fiscale și economice la nivel național.

Bursa poate fi considerată un barometru al performanței economiei românești deoarece ea reflectă în mare parte tendințele, evoluțiile în privința finanțării antreprenorilor români. Mai mult, dincolo de rolul de barometru obiectiv, relația între bursă și mediul investițional este una simbiotică, deoarece bursa facilitează tranzacționarea unor produse financiare lichide, astfel atrăgând investitori care doresc să beneficieze de un randament care poate fi convertit oricând în numerar.

2019 poate fi momentul optim pentru a da startul unui plan realist de acces al companiilor către nivelul următor de dezvoltare, prin listarea la bursă într-un orizont de timp previzibil și controlat. În România, unii antreprenori ezită să își listeze societatea ca urmare a unor motive nu neapărat întemeiate, printre care îngrijorarea că societatea este prea mică sau că vor pierde controlul asupra afacerii lor. Pentru a clarifica astfel de aspecte și pentru a prezenta o variantă realistă și fezabilă pentru dezvoltarea prin listarea pe piața de capital, KPMG a elaborat Ghidul Listării la BVB în scopul de a aborda aspectele-cheie privind decizia de listare, pregătirea ofertei, listarea efectivă și obligațiile post-listare.

Citește și Pregătirea noii generații de lideri de business