Competiția corporate Hercules Trophy ajunge în România

Competiția corporate Hercules Trophy ajunge în România

Competiția corporate Hercules Trophy ajunge și în România. Mai exact, la București, care va găzdui pe 16 iunie prima ediție Hercules Trophy. Startul înscrierilor a fost dat, iar companiile interesate să participe se pot înscrie pe herculestrophy.ro

Formula presupune înscrierea unor echipe formate din câte 7 membri. Acestea vor susține 12 probe sportive adaptate la nivel de amatori și la diferite tipuri de efort fizic care implică, la pachet, distracție și mișcare. Fiecărui participant i se cere să gândească, să acționeze și să performeze, în primul rând, în echipă, apoi individual.

„Hercules Trophy este un mix unic de sport, distracție, networking și petreceri și totul se întâmplă în Satul Hercules Trophy: energia echipelor din competiție, celebra Ceremonie de deschidere și after party-ul. Este o experiență unică atât pentru participanți, cât și pentru colaboratori, chiar și pentru membrii familiei. Nu e o întrecere sportivă care să necesite o pregătire specifică, nu condiția fizică este importantă, ci spiritul de colegialitate, acel team work despre care se tot vorbește în companii. Important e că vibrația emoțională creată de eveniment continuă să-și producă efectul și după încheierea activității atât asupra echipei, cât și a individului”, a explicat Eliza Pisică, project manager Hercules Trophy România.

Citeşte şi  Cum poate sportul să ajute femeile să devină antreprenoare

Lansată de belgieni, în urmă cu 18 ani, Hercules Trophy a devenit în scurt timp competiția de networking corporate cu cea mai rapidă creștere din întreaga lume, fiind un excelent model de promovare a valorilor sportive, de colegialitate și de loialitate față de organizație. Anual, sute de companii din Europa, SUA, Asia și Africa participă la Hercules Trophy.

Povestea competiției a început în 1999, când antreprenorul belgian Yves Vekemans și colegii săi au pus la punct o formulă prin intermediul căreia angajații pot lega legături puternice între ei. Dându-și seama că tocmai activitățile sportive sunt pretextul perfect spre un obiectiv comun, ei au creat o întrecere între companii pe care au numit-o Hercules Trophy.  91% dintre participanți doresc să revină în anul următor.

Din această vară, România intră pe harta țărilor care organizează întrecerea dedicată angajaților din companii, dar și familiilor acestora.

Universum Events este compania care a obținut licența Hercules Trophy în România și care va organiza competiția din 16 iunie 2017.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •