Articol de: Sergiu Neguț, Transformation Partner, Wanted Transformation Consultancy
Micile greșeli au parcă așa, o savoare, un nu-știu-ce. Și nu știu nici de unde: o fi de fruct oprit, de boacănă amuzantă, de stângăcie pasionată. Ca pereții tencuiți manual, ca săpunul hand made, ca ceramica artizanală sau ca ciocolata de casă. Se zice că a greși e omeneşte și, de multe ori, de omenescul acesta avem nevoie. Pentru că îl înțelegem și îl iubim. Iar neomenescul perfecțiunii pedante ne cam calcă pe nervi. Nu știu dacă vi s-a întâmplat să vă doriți tare de tot să nu aveți dreptate.
Să greșiți, măcar un pic. Să vă dau un exemplu: lucrați cu un partener mai puternic decât dumneavoastră: un șef, un client sau un furnizor critic. Să-i zicem Big Brother. Și aveți o mică divergență de opinii. Dacă vă înșelați, dar dialogul a fost constructiv, e ok. Dar dacă aveți dreptate și se dovedește că Big Brother a greșit, există o mică, mică șansă să nu-i convină foarte tare că i-ați dat vestea cea proastă. Ca să reformulez, „I told you so!”, de jos în sus, chiar nerostit, nu-i place întotdeauna lui Big Brother. Și nu vă ajută. La naiba! Chiar sper să mă înșel. Măcar de data asta. Măcar pentru „Big Brothers”.
