CEO-ul şi Peştişorul de aur

CEO-ul si Pestisorul de Aur

Cum a aflat că s-a ridicat prohibiţia la pescuit, un CEO, descumpănit de evoluţia proastă a companiei, şi-a luat undiţa şi s-a dus pe malul lacului, să se adune. Avea doar o idee clară: îi trebuiau oameni, dar nu oricare, ci cei mai buni…

Ziua a trecut fără vreo captură demnă de menţionat şi fără să-i vină vreo soluţie în minte. Pe înserat, a muşcat! Era Peştişorul de aur. „Ştii povestea. Cred că nu trebuie să ţi-o repet. Ai dreptul la trei dorinţe. Spune-o pe prima!”

Trezit de o rază de speranţă, CEO-ul i-a cerut un om-cheie, un om providenţial care să aşeze compania pe direcţia „succes”. La dispoziţia Peştişorului, talentul s-a prezentat la post. Dar, în scurtă vreme, CEO-ul a revenit cu undiţa pe lac.

De cum a apărut Peştişorul de aur, i-a povestit că are nevoie de o a doua dorinţă îndeplinită, pentru că prima încercare eşuase: directorul numit prin puteri pescăreşti trăgea bine, în sus, dar era singur şi restul oamenilor din firmă îi puneau frâne. Aşa încât, nu reuşise să mişte nici un metru mai la deal afacerea.

„Ce vrei de data asta?” „M-am gândit să-i schimb pe toţi. Dă-mi o echipă de oameni valoroşi, complet nouă, şi sunt sigur că vom reuşi”. Nici această a doua variantă nu rezolvă însă problemele companiei. Cei noi, necunoscuţi între ei şi nefamiliarizaţi cu specificul locului, au destrămat mai mult decât să repare şi să construiască. Trăgea fiecare în alt sens, cu altă viteză şi alte obiective.

La cea de-a treia întâlnire, CEO-ul s-a dus cu o nouă dorinţă, ultima speranţă îndreptată spre Peştişor: „N-a fost bine că i-am schimbat pe toţi, oricât ar fi fost de buni. Îmi trebuie doar câţiva, de calibru. Du-te şi adu-mi-i de la concurenţă! Adu-mi talentele lor şi o să mut munţii din loc!”.

Peştişorul de aur s-a achitat şi de această din urmă solicitare şi a dispărut în adâncul apei. Din nefericire pentru CEO, nici scenariul acesta n-a funcţionat. Cei „vânaţi” de la concurenţă s-au dovedit a fi, de fapt, nişte „vânători de joburi”, gata oricând să abandoneze barca pentru o ofertă mai bună. Egoişti şi interesaţi, n-au adus companiei succesul dorit.

Chiar dacă soldate cu eşec, cele trei încercări ale CEO-ului l-au făcut să reconsidere situaţia. S-a dus din nou pe malul lacului şi a stat de vorbă cu Peştişorul, care nu-i mai putea îndeplini nici o dorinţă. „Ştii ceva, tot mi-au folosit darurile tale. Am înţeles câteva lucruri:
• că talentele pot fi şi în echipa actuală, nu trebuie căutate neapărat în curtea altora;
• că numărul lor mare în companie nu garantează succesul;
• că, fără o strategie asumată şi o viziune împărtăşită, nici cei mai «vânaţi» dintre pământeni nu pot face minuni”.

„Vezi că ştii?!”, spuse Peştişorul de aur şi dispăru pentru totdeauna din viaţa CEO-ului.

Alte articole scrise de către Rodica Nicolae: Maşina mea nu vrea să vină iarna

(foto: Sarah McDevitt, www.flickr.com)