Maşina mea nu vrea să vină iarna

Concedieri în masă la Nissan: Posturi restructurate dupa scaderea dramatica a pofitului

Ca şi anul trecut, şi vara asta, roţile de iarnă ale maşinii mele s-au odihnit într-o debara, la loc sigur, uscat şi rece. În noiembrie, când meteorologii au anunţat venirea iernii peste câteva ore, am fost la fel de surprinsă ca toţi ceilalţi români.

După ce mi-a trecut mirarea, primul meu gând s-a îndreptat către roţile de iarnă. Am dat fuga la debara, am deschis uşa şi m-am mirat din nou… Pentru că nu mai erau patru, câte lăsasem, ci doar trei. Una se evaporase, cine ştie când. Problema mea nu era atât cheltuiala neplanificată care urma, cât faptul că dispăruse doar una. Ca în jocul cu portocalele: de ce una, şi nu două, de ce una, şi nu patru?! Şoferii ştiu la ce mă refer.

Cum orele rămase până să cadă primul fulg pe şosea erau tot mai puţine, a trebuit să ies din starea de perplexitate şi să trec la acţiune. Adică să caut o roată cu cauciuc de iarnă. Dar probabil că fiecare a patra roată plecase în lume, pentru că altfel nu-mi explic de ce stocurile magazinelor erau pe zero şi nici online nu mi-a fost uşor să comand una.

În fine, după câteva zile de aşteptare, timp în care iarna venise şi plecase, cvartetul s-a completat şi am dat buzna la un service non-stop. Nu oricum, ci seara târziu, pe la 10, când aflasem că se mai eliberează băieţii din treabă. De unde?! Tot aglomerat şi tot înghesuială! Stau în maşină, mă mai ia şi somnul din când în când, dar rezist. Trebuie să rezist! Pe la ora trei dimineaţa, îmi vine rândul la schimbat. Mâna îmi e îngheţată, cheia la fel, nu reuşesc să deschid portbagajul. Vine băiatul, încearcă şi el. Nimic! Îl cheamă pe Gigi, mai puternic şi mai nervos. Broasca nu cedează. Apare şi Dorel, de undeva. Se strânge lume, toţi şoferii de la coadă, agitaţi şi pricepuţi în egală măsură, îşi dau cu părerea şi îşi cer dreptul să încerce. Cineva propune chiar să se intre în portbagaj prin interior, dar lipsesc cheile potrivite pentru desfacerea banchetelor. Aşa încât, după cinci ore de aşteptare şi o jumătate de oră de sforţări şi nedumerire, sunt nevoită să părăsesc locul, înfrântă de voinţa maşinii.

A doua zi, în alt service, problema se rezolvă, prin interior, aşa cum era de aşteptat, cu doar puţin timp pierdut şi două mâini pricepute. Peste alte 24 de ore, aveam şi eu, în fine, roţile schimbate. Iarna putea veni şi pentru maşina mea, odată cu sfârşitul acestei poveşti…

Şi cum iarnă înseamnă nenumărate sărbători şi prilejuri de stat la taclale, vă doresc un anotimp plin de poveşti cu happy end şi La mulţi ani!

(Foto: Lorenzo Blangiardi, www.flickr.com)