Articol de: Rodica Nicolae
Probabil că mulţi dintre voi citiţi aceste rânduri dintr-un şezlong, de pe plajă sau de pe terasa hotelului unei staţiuni de munte. Sau în avion, în drum spre o destinaţie de vacanţă. Sau cu puţin timp înainte să plecaţi în concediu, aşteptându-l. Adică vă aflaţi în mijlocul ori în vecinătatea apropiată a unei perioade mai libere de contrângeri şi deadline-uri.
Ca nu cumva să vă plictisiţi şi ca să rămâneţi, totuşi, conectaţi la job, vă propun în această ediţie a revistei să reflectaţi un strop asupra unui aspect mai puţin discutat: dependenţele în business. Aveţi vreuna? Care e ea? De când aţi dobândit-o şi de la ce vi se trage? Aţi conştientizat-o până acum, lucraţi la eliminarea sau la reducerea rolului ei în activitatea de zi cu zi?
Ca să vă fie mai clar la ce mă refer, pentru că acest subiect a ridicat până acum destule sprâncene, a mirare, am să vă dau câteva exemple în care veţi recunoaşte cu siguranţă manifestări comune.
Asumată sau nu, avem o mare dependenţă de bani şi de putere. De bani, ca să ne realizăm visurile materiale, de putere, ca să ne împlinim idealurile de statut şi influenţă.
Există, de asemenea, dependenţa de muncă ori de businessul propriu-zis, care devine, astfel, din mijloc de realizare, scop în sine.
Ca să nu mai amintesc dependenţa de tehnologie, adică de internet, de mobil, de gadget-uri, de reţelele de socializare şi de like-uri etc.
Unii dintre noi suntem dependenţi de şef, de acordul, părerea ori toanele lui. În mod paradoxal, în această condiţionare, şi el ajunge să depindă de noi, de legitimarea pe care i-o conferă existenţa noastră.
Mai putem adăuga dependenţa de maşină, de control, de muzică la căşti, de relaţionarea cu ceilalţi ori de afacţiune, în general.
Închei această enumerare succintă a multiplelor forme de dependenţă pe care le-am identificat împreună cu colaboratorii noştri, lăsându-vă să le descoperiţi singuri pe celelalte.
Eu, personal, sunt dependentă de scris. Nu numai că-mi place să scriu şi din asta îmi câştig existenţa, dar ca să-mi pot face un plan de articol, ca să pot ordona logic nişte idei, ca să pot descoperi esenţa lucrurilor, scriu. Şi nu oricum, ci cu pixul ori creionul pe hârtie. Nimic nu mă ajută şi nu mă inspiră mai mult decât dansul nervos al semnelor de pe o coală albă de hârtie. Nu ştiu de ce, dar monitorul şi tastatura nu au acelaşi efect. Îmi rămân reci şi străine, de parcă aş scrie după dictare ideile altcuiva.
Dacă vreţi să verificaţi tehnica mea şi aţi uitat să vă luaţi cu voi în vacanţă blocknotes-ul şi pixul, încercaţi pe nisip. Marea şi vântul vor şterge oricum urmele, în caz că nu vă place ce-a ieşit…
(Foto: Caleb Roenigk, www.flickr.com)
