Articol de: Adelina Stoian, Director Relaţii Sociale
Ţi s-a întâmplat să treci printr-un moment în care să ai sentimentul că ceva important s-a schimbat în tine? Că eşti altul, cu totul altul faţă de cel care erai ieri sau cu câteva clipe înainte?
Eu, de câte ori mi se întâmplă asta, cad pe gânduri un timp. Încerc să mă obişnuiesc cu mine, cea nouă. Ca atunci când ţi-ai schimbat complet freza şi, vreo două – trei săptămâni, încerci să te recunoşti în oglindă. Şi e ciudat, nu?
Dacă-ţi place schimbarea, atunci privitul în oglindă devine distracţia zilei. Te uiţi, te miri şi zâmbeşti. Este un pic de zbatere acolo. Te intrigă, oarecum, persoana cea nouă. Până când nu te mai miri. Doar te recunoşti.
Sau, se poate să nu-ţi placă ceea ce vezi. Acesta este un moment dificil cu adevărat (unii s-au apucat de fumat din asta). Dacă rămânem în sfera concretului şi continuăm să ne referim la freza cea nouă care nu-ţi stă bine, cam ce variante ai avea?
Să o schimbi. Cu riscul să-ţi stea şi mai rău cu următoarea. Este scenariul cel mai pesimist. De frica lui, chiar şi neexprimată, poţi îndura zile în şir moaca ta cea nouă, încercând variate formule consolatoare (“Lasă că nu-i chiar aşa rău, mă face să arăt mai haioasă / puştoaică / interesantă… Şi, oricum, o să stau mai mult în casă. Că tot aveam treabă…”).
Citeşte şi: De ce suntem reticenți la schimbare
În a doua opţiune, acţiunea se mută pe tărâmul adaptării. Al compromisului cu nevoia ta de frumos. Aceasta este varianta în care acţionezi asupra percepţiei. Laşi realitatea aşa cum e, să se schimbe singură, milimetric, natural, tu fiind prea mic să te pui cu ea. Motiv pentru care încerci să o accepţi, cumva.
Dacă te ţin nervii şi eşti într-o pasă exploratorie (revoluţionară, nebunească), le poţi încerca pe amândouă. Schimbi şi freza şi percepţia. Deodată. Hotărât să cauţi frumosul, orice-ar fi! Chiar şi cu mijloace nenaturale (artificiale, adică). Ce e machiajul, la urma urmei? Sau hainele superbe sau ambalajul strălucitor? Promisiuni şi, totodată, expuneri de frumuseţe. Oarecum artificiale, nenaturale (nu le găseşti, ca atare, în natură). Zic “oarecum” pentru că au în ele o cantitate de esenţă umană, naturală. De talent, speranţă, revoltă şi altele… (ce are fiecare pe-acasă). De aceea, unele lucruri sau fiinţe sunt frumoase, misterioase sau, pur şi simplu, scandaloase.
Mi s-a spus, la un moment dat că, uneori, schimbarea interioară poate începe de la exterior. Am testat. De exemplu, te trezeşti fără nici un chef şi hotărăşti să te îmbraci cu hainele preferate. Atunci, ceva se mişcă spre bine. Măcar un milimetru. Apoi, întâlneşti o persoană care îţi spune ceva frumos sau îţi zâmbeşte şi te mai deplasezi un pic spre bine. Şi, tot aşa, milimetru cu milimetru, se-adună. Partea interesantă e că, după ce ai acumulat masa critică de milimetri, deplasarea se face în centimetri. Apoi în metri, kilometri… Truda mare e să aduni milimetrii aceia, dar merită!
Să ne întoarcem acum la întrebarea “Ce schimbare preferi? Freza, percepţia sau ambele ?” Răspunsul meu este: “Ceea ce mă tentează cel mai tare acum. Şi pot hotărî oricând să aleg una dintre celelalte variante sau chiar să descopăr una nouă. Important e să merg în direcţia care pare bună. Cu speranţa că e bună…“
(Foto: Wagner Machado Carlos Lemes, www.flickr.com)
De acelaşi autor: Feluri de supărări. Remedii
