Cei mai pricepuţi olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari participă la Târgul de Sfântul Nicolae de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, începând de vineri, 4 decembrie, pâna duminică, 6 decembrie 2015, de la 10 dimineaţa la 6 seara.
Sunt 20 de ani deja de când, în preajma sărbătorii de Sfântul Nicolae, zeci de meşteri din toate zonele ţării vin la târgul de la Muzeul Ţăranului cu lucruri frumoase, pe care le-au meşterit peste an. Nu vor lipsi nici în acest an aniversar.
Veţi putea admira şi cumpăra: ii, podoabe, opinci, cergi, scoarţe, coşuri de nuiele, căuce, străchini, oale de sarmale, jucării, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, mobilier pictat, carafe, chimire, curele, genţi, alambicuri, blidare, copăiţe, sărăriţe, furci, piperniţe, găvane, lingurare, cavale, păretare, lăicere, ştergare, lăzi de zestre, catrinţe, cămăşi, fote, cahle, clopoţei, zurgălăi, sorcove, turtă dulce, cozonaci, mere, miere, plăcinte, cofeturi, ţuică, vin, măşti, linguri, fluiere, ocarine, împletituri din pănuşe, oale, scăunaşe… şi câte şi mai câte.
Preţ bilet: 4 lei
„Se zice că Nicolae ar fi al doilea sfânt pe care l-a făcut Dumnezeu. Sfântul Mihail stă de-a dreapta Domnului şi Sfântul Nicolae de-a stânga. El ţine paza Soarelui. Cineva trebuie să-l păzească pentru că, sătul de atâta mers pe sus pe acelaşi drum şi scârbit de ce vede, Soarele încearcă mereu să fugă. Ba se abate la miazăzi, ba la miazănoape, doar, doar va ajunge la sfârşitul pământului să se odihnească. Dumnezeu a pus de strajă doi sfinţi, pe Sfântul Toader şi pe Sfântul Nicoară. Primăvara, Soarele încearcă să fugă, dar Sfântul Toader îl prinde cu caii săi cei nărăvaşi şi-l aduce înapoi. Soarele însă nu se astâmpără. Atunci, este rândul lui Sânicoară să-l prindă. Aşa e în fiecare an. Nădejdea Soarelui este că va scăpa într-o zi. Sânicoară e bătrân şi n-are nici cai…
Iarna începe, după unii, în această zi. Când îşi scutură barba sfântul, începe să ningă.
Mai important decât toate este faptul că Sfântul Nicolae reprezintă o geană de nădejde. Poate că nu se sfârşeşte lumea, poate că vine primăvara iar… De Sânicoară cică se întoarce noaptea la zi cu cât se suceste puiul în găoace.
Sfântul Nicolae ajută fetele sărace. Obiceiul de a dărui copiilor dulciuri şi o nuieluşă este o inovaţie a oraşului, o prefigurare a lui Moş Crăciun cel atoatedăruitor.” – Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti, Humanitas, 1998.
Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Soseaua Kiseleff, nr. 3, Sector 1, Bucuresti
www.muzeultaranuluiroman.ro












