Efectul Phoenix pentru companiile din ţările emergente

Efectul Phoenix pentru companiile din ţările emergente

Deși criza actuală din țările în curs de dezvoltare este surprinzătoare ca intensitate, cu o creștere înjumătățită în cinci ani și o creștere a expunerii la riscul valutar și la datorii, totuși, nu este un fenomen izolat. Crize similare s-au observat și în 1990, terminate cu o bruscă relansare a activității, în ciuda ieșirilor de capital tot mai mari și a lipsei revenirii creditului bancar. În medie, aceste economii emergente și-au atins nivelul anterior de producție în doi până la trei ani, chiar dacă, pe termen lung, creșterea a fost mult mai mică.

Astăzi, care dintre aceste țări pot oferi mediului de business o recuperare rapidă? În eșantionul de treizeci și trei de țări studiate de Coface, doar patru îndeplinesc cele trei criterii esențiale: competitivitatea prețurilor câștigată prin deprecierea monedei începând cu 2013, capacitatea de împrumut a companiilor și riscul politic moderat. Acestea sunt Republica Cehă, Polonia, Chile, și Thailanda.

Criteriul 1: creșteri competitive de preț 

Pe termen scurt, cel mai eficient mod de a crește competitivitatea este deprecierea cursului de schimb efectiv real (de exemplu, monedele țărilor în care sunt efectuate schimburile, fără a se limita la dolar), primele care beneficiază fiind întreprinderile exportatoare și anumite servicii. Printre cele 14 țări care ar putea beneficia cel mai mult de tendințele recente de pe piața de schimb pot fi identificate două categorii: exportatorii de produse manufacturiere, a căror monedă s-a depreciat moderat începând cu 2013 (Republica Cehă, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Malaezia, Thailanda și Turcia) și exportatorii de mărfuri a căror monedă s-a depreciat (Brazilia, Mexic, Chile, Columbia, Kazahstan, Africa de Sud, Federația Rusă).

Moneda principalilor pierzători – Vietnam, China, Ecuador, Egipt și chiar Arabia Saudită – s-a apreciat în termeni reali efectivi ca o a treia monedă sau ca monedă a unui sistem fix ori flexibil al ratei de schimb față de dolarul utilizat.  

Criteriul 2: Nivelul datoriei companiilor 

Ca nivelul datoriei inițiale să nu fie excesiv, competitivitatea prețurilor trebuiesă fie tradusă într-o creștere a investițiilor companiilor. Oricum, nivelul datoriei publice a crescut ca urmare a politicilor monetare expansioniste de relaxare a condițiilor de creditare bancare post-Lehman și a dezvoltării rapide a piețelor de obligațiuni. Între 2004 și 2014, nivelul datoriei publice este multiplicat cu 4,5, în valoare absolută și, în raport cu PIB, crește cu 26 de puncte procentuale, pe fondul unei evoluții slabe în țările în curs de dezvoltare, în scădere de la 7,2% în 2010 la 3,4% în 2016 (3,9%, procentul așteptat în 2016).