Efectul Phoenix pentru companiile din ţările emergente

Efectul Phoenix pentru companiile din ţările emergente

Combinate cu condițiile de creditare mai stricte (cu excepția Europei emergente), datoriile mari înseamnă cheltuieli mai mari, capacități limitate de investiții și piedici în recuperare. Acest risc este mare, în mod particular, în patru țări a căror datorie corporativă depășește 90% din PIB sau a crescut cu 10 puncte de la mijlocul anului 2008: Brazilia, Malaezia, Turcia, Bulgaria și Rusia.

Criteriul 3: Riscul politic

În cele din urmă, revenirea economică poate fi întârziată de incertitudinile politice majore, obligând companiile să amâne deciziile privind investițiile. Din cele opt țări care ar putea beneficia de pe urma câștigurilor competitivității prețurilor și care nu sunt afectate de riscul datoriilor corporative, jumătate se confruntă cu un risc politic excesiv. Sunt țările al căror scor pe fiecare dintre cei doi indicatori Coface – presiunile de schimbare[1] și instrumente de schimbare[2] – este mai mare decât media din țările studiate, cu tendință de creştere din 2007.

După aplicarea filtrului celor trei citerii, patru ţări sunt în măsură să meargă spre mai bine sau să reziste crizei actuale: Republica Cehă, Polonia, Chile și Thailanda. Aceste economii reprezintă mai puțin de 2% din PIB-ul global, însă împărtășesc punctele forte comune: sunt relativ industrializate, au depășit capcana veniturilor medii și nu au exporturi prea mari pe piețele emergente cele mai afectate. Fundamentele lor economice sunt bune: presiune inflaționistă, mică, scăzută (Chile, Republica Cehă) sau datorie publică moderată (Thailanda, Polonia), și niciuna dintre ele nu are un deficit de cont curent ridicat. Cu toate acestea, surse ale vulnerabilității există: risc politic și social în Polonia, Thailanda, Chile, chiar dacă moderat. Chile are o dependență semnificativă de cupru.

Citeşte şi PwC – Cât de îngrijorătoare este situaţia pieţelor emergente?

La celălalt capăt al scalei, studiul confirmă faptul că alte economii au puțin loc de revenire pe termen scurt: China, Arabia Saudită, Egipt și Ecuador, toate au o monedă care s-a apreciat în mod semnificativ începând cu 2013 (în special datorită utilizării monedei a treia sau a unui sistem de curs de schimb fix sau flexibil în raport cu dolarul) și un nivel ridicat de risc politic. Printre acestea, China a acumulat chiar toate punctele slabe, din moment ce nivelul datoriei companiilor sale este foarte mare. 

[1] Presiunile pentru schimbare (inflație, șomaj, controlul corupției) măsoară intensitatea frustrărilor social-politice dintr-o anumită țară

[2] Instrumentele de schimbare (educație, rețele sociale, proporția tinerilor, rolul femeilor) arată capacitatea acestor societăți de a transforma frustrările în acțiune politică

Foto: stocksnap.io

  •  
  •  
  •  
  •  
  •