Din ce în ce mai multi oameni își ating limitele de toleranță. Cei care lucrează în corporații nu mai fac față volumului de muncă. Neîmplinirea și senzația irosirii realului potențial bat tot mai des la ușa oamenilor de carieră. Toți vor să scape, să lase totul în urmă. Uitați-vă doar la numărul uriaș de antreprenori aspiranți, de oameni care își alocă perioade sabatice, la numărul enorm de oameni care suferă de depresie și câți au ajuns la burnout.
Modelul antreprenorial se schimbă
Cu câțiva ani în urmă, odată cu explozia startup-urilor, mii de antreprenori au dat iama în garajele lor pentru a șurubări la ideea lor de un miliard de dolari. Momentul de glorie era obținerea fondurilor de la un investitor, după care, de fapt, redeveneau un simplu angajat. Conduceau oameni care nu aveau același vis, care veneau la job pentru salariu mai mult decât pentru idee, iar rezultatele financiare redeveneau scopul principal. Nenumărate startup-uri promițătoare au decăzut pentru că, adesea, goana după bani a primat. Modelul antreprenorial trebuia să se schimbe.
Dezvoltarea colaborării
Mulți oameni au realizat că nu are sens să plece singuri la drum, în contextul în care avem o planetă cu șapte miliarde de oameni. Din fericire, vremurile se schimbă și trendul economiei colaborative este un semn că ne aflăm pe drumul cel bun și că vom renunța, treptat, la a fi în competiție cu oricine.
Abia acum înțelegem puterea internetului
Dezvoltarea internetului este, într-adevăr, ceva spectaculos și abia acum, după toți acești ani, îi înțelegem cu adevărat puterea. Prin intermediul netului, lumea e la dispoziția noastră, barierele sunt dărâmate, se formează uniuni, colaborăm și ne ajutăm. Internetul distruge controlul maselor, reduce impactul televiziunilor și al presei, oferă acces la informație și dă glas oamenilor, cei anonimi devin cunoscuți, șansele se schimbă, sistemele se prăbușesc.












