Crește bugetul alocat cadourilor de Crăciun din 2018, achiziţionate de pe internet

Creste bugetul alocat cadourilor de Craciun din 2018 achizitionate de pe internet 1

De Black Friday se caută, în special, reducerile online

De Black Friday cele mai populare vor fi reducerile de pe internet: dintre cei care plănuiesc să facă cumpărături, 42% vor efectua achiziții online, iar 45% vor căuta produsele cu preț redus atât în magazine online, cât și offline (centre comerciale, mall-uri).

Majoritatea internauților vor căuta idei pentru cumpărături în gama ofertelor cu preț redus (48%), dar 33% vor urmări și reducerile de preț ale unor produse date. În ziua de Black Friday, aproximativ 1 din 3 internauți planifică să facă cumpărături într-un mod impulsiv, adică vor plasa o comandă dacă sunt convinși de reduceri. Fiecare al treilea sau al patrulea cumpărător va acorda atenție gamelor de produse cu cea mai mare reducere, planificându-și cumpărăturile pe baza acestor informații.

Calitatea este din ce în ce mai importantă, dar ce cadouri se fac de Crăciun?

Alegerea cadoului potrivit de Crăciun nu este o sarcină simplă. Pe lângă preț, sunt luate în calcul din ce în ce mai mult raportul calitate-preț și calitatea produselor. Această ultimă caracteristică va fi cel mai important criteriu pentru mai mult de un sfert dintre internauți. În ceea ce privește tipologia cadoului, românii aleg cadourile clasice.

Estimările arată că, și anul acesta, fiecare al doilea cadou va conține un articol de îmbrăcăminte, un produs cosmetic, iar acestea sunt urmate, în funcție de popularitate, de:

  • jucării (43%)
  • decorațiuni interioare, articole de bricolaj și echipamente casnice (37%)
  • ceasuri, bijuterii, accesorii de modă (32%)
  • smartphone-uri, tablete și accesorii ale acestora (27%)
  • cărți, filme, muzică (23%)
  • pantofi (21%)
  • produse electronice de consum (19%)
  • electrocasnice, obiecte casnice (17%)
  • produse IT (16%)
  • echipamente sportive (14%)

Pe lângă cadourile materiale, mai sunt populare – în rândul internauților tineri, în special și:

  • produsele digitale și abonamentele (11%)
  • cupoanele cadou (8%)
  • precum și diferite cadouri pentru evenimente distractive (călătorii, acțiuni distractive, bilete etc.).

Foto: Unsplash

Citește și Studiul Anual de Zboruri de la momondo dezvăluie momentele cheie în care românii pot rezerva și călători, făcând economii de până la 56%