În ultimele trei luni, angajații din domeniul financiar au fost cei mai activi în căutarea unui nou job

Ce isi doresc romanii pe plan profesional in 2020

În luna noiembrie, candidații din domeniul financiar au continuat să fie cei mai activi în căutarea unui nou job. În total, peste 100.000 de căutări pentru un job în acest domeniu au fost efectuate pe platforma BestJobs în perioada septembrie – noiembrie. La nivelul întregii piețe, candidații au căutat în noiembrie noi oportunități profesionale în același ritm ca în luna precedentă.

Unul dintre joburile vedetă în luna noiembrie: client misterios

În luna noiembrie, joburile din domeniile financiar – contabilitate, inginerie și transport au ocupat primele trei poziții în topul căutărilor efectuate de către candidații români, cu peste 70.000 de căutări în total. Angajații din resurse umane au continuat să fie activi în căutarea unui nou job și în această lună, cu un total de peste 17.000 de căutări. Tendința a fost însă în scădere, numărul căutărilor fiind cu 24% mai mic față de octombrie. Alte domenii cu un număr mare de candidați interesați să-și schimbe jobul în luna noiembrie au fost inginerie (peste 18.000 de căutări), transport (peste 17.000 de căutări), medical & pharma (peste 14.000 de căutări), business process outsourcing (peste 13.000 de căutări), vânzări și juridic, cu peste 12.000 de căutări fiecare.

Citește și: Studiu eJobs: 5 din 10 români își doresc să fie antreprenori sau freelanceri

În același timp, joburile vedetă în luna noiembrie, care au atras împreună peste 3.000 de candidați, au fost poziția de client misterios la compania News Challenge Marketing Research (1.791 aplicanți), jobul de lucrător comercial la Takko Fashion (963 aplicanți) și poziția de partener servicii clienți în cadrul BCR (737 aplicanți).

Continental Automotive Group, Rompetrol și Enel, angajatorii care au atras cei mai mulți candidați

Topul companiilor cu cele mai multe aplicări a fost condus în luna noiembrie de către Continental Automotive Group (1.653 aplicanți), Rompetrol (1.648 aplicanți), Enel (1.544 aplicanți), Banca Transilvania (1.541 aplicanți), Oracle (1.507 aplicanți), Deichmann (1.474 aplicanți), First Bank (1.454 aplicanți), MedLife (1.377 aplicanți), Bergenbier (1.283 aplicanți) și Inditex (1.281 aplicanți).

Citește și: eJobs organizează prima conferință internațională dedicată specialiștilor în resurse umane și people management

Pe lângă căutările de joburi pe platforma de recrutare online BestJobs, candidații au continuat și în luna noiembrie să verifice joburile disponibile la companiile preferate, direct pe paginile de profil ale acestora din cadrul platformei. Astfel, topul companiilor cu cele mai multe aplicări spontane pentru pozițiile pe care le aveau deschise a fost condus de Deichmann, cu 65 de aplicări, Enel și Penny Market, cu 62 de aplicări spontane fiecare, și Takko Fashion, cu 56 aplicări spontane.