Inovația distruge politicile de birou, bisericuțele corporative și ierarhiile

inovatia

Atenție: vei citi câteva lucruri îngrijorătoare despre inovația în afaceri. Ia-le ca pe un fel de gândire conspiraționistă despre inovație sau ca pe un exercițiu inovativ, menit să-ţi stârnească întrebarea: „Dar dacă_…”. Exercițiul se poate dovedi util pentru a-ţi scutura un pic gândirea clasică și statică despre inovație.

1: Inovația apare acolo unde angajamentul este dezlănțuit

Probabil că o metodă sigură de a construi o afacere solidă este, pentru unii antreprenori sau directori, aceea de a angaja câteva zeci sau sute de „lucrători” care dovedesc un oarecare angajament față de munca lor, sunt plătiți modic și pot fi dați afară și înlocuiți atunci când motivarea le scade sub un anumit prag sau salariul le crește peste un anumit nivel. Mai este și situația, deloc neobișnuită  dar mult mai perversă  în care ai un angajat care dovedește multă râvnă în ceea ce face, aduce inovația în sânul întreprinderii, dar asta zguduie un pic status-quo-ul – angajat de care unii managerii își doresc să scape repede ca să nu polenizeze agitația în jur nejustificat de mult.

În general, discutăm despre inovație ca și când ar fi ceva dezirabil pentru o companie. Dar tindem să uităm că:

  • un anume procentaj dintre proprietarii de afaceri de pe planeta aceasta sunt reticenți când vine vorba să întreprindă acțiuni curajoase sau riscante pe piață, mai ales atunci când se știu deja destul de bogați; statistic vorbind, ei cred că valoarea umană numită „stabilitate” este mai puternică decât cea numită „progres”;
  • un alt procent este reprezentat de cei care își doresc doar să îi urmeze pe ceilalți mai curajoși, să fructifice ceea ce alții înaintea lor au semănat și crescut la nivel de afaceri, industrie etc.;
  • alții poate chiar cred că angajamentul angajaților este, într-un fel, nociv pentru că antrenează mișcări disruptive și necontrolabile în interiorul companiei.

2: Inovația este informală și murdară

Vorbind din perspectivă istorică, inovația este „murdară” în câteva sensuri:

(a) implică patentare și drepturi de proprietate intelectuală;

(b) pornită inițial să rezolve ceva, te pomenești că sfârșește devenind altceva;

(c) presupune aruncarea la coș a unor idei dragi și, uneori, corecte politic a unor reprezentanți ai companiei mai bine plasați; și, nu în ultimul rând,

(d) poartă pecetea incertitudinii rezultatelor aplicării ei.

Chiar trebuie să fii un fel de ninja sado-maso al implementării inovației într-o companie ca să treci peste toate aceste „murdării” și să îți mai și placă ceea ce faci.

Ineditul inovației rezidă în impredictibilitate și în caracterul ei neoficial; te trezești cu un angajat inovând ceva exact când ți-e lumea mai dragă, când nu te aștepți și, mai ales, când nu știi ce să faci cu ideea lui nouă. Iar ideea, se mai întâmplă, să nici nu aibă greutatea politică (nu vine de la cineva însărcinat în mod oficial cu inovația). Când joci acest joc serios și grav al inovației corporative, apare parcă și o mare doză de bățoșenie trendy, ca un fel de uniformă pe care cei îndrituiți să execute inovația o îmbracă la intrarea în biroul de Chief Innovation Officer (CINO). Bățoșenia înseamnă ego, înseamnă o afișare corectă politic a puterii funcției și rolului, un punct bine marcat pe CV. Dar inovația presupune pentru un CINO să poată să râdă mai mult decât ceilalți colegi din board, să uite și să ierte mai mult decât ei (ego ținut bine în frâu), să poată cheltui bugetul de inovație (bani alocați de multe ori unor găuri negre) și să poată justifica cheltuielile încă infructuoase cu zâmbetul pe buze în fața CEO-ului. Ca CINO, chiar trebuie să te porti ca un copil obraznic trimis la şcoala de corecţie.

3: Inovația are forța de a distruge politicile de birou, bisericuțele corporative și ierarhiile.

Prin însăși natura sa, inovația înseamnă un salt major în necunoscut pentru o companie și pentru oamenii dinăuntru; un salt de la „ce este” la „ce ar putea fi”. Lasă în urmă starea de fapt și conduce spre direcții nebănuite. O astfel de întâmplare poate zgudui din temelii o cultură de companie domolită și ierarhiile aferente calcifiate dintr-o organizație. Inovația reală, implementată, asumată, este manifestarea gândirii critice și libere a unor angajați care, de cele mai multe ori, nu sunt la vârful ierarhiilor, dar propun idei revoluționare. Când o lași din lesă, inovația poate fi periculoasă pentru paznicii manualelor de proceduri corporatiste și pentru tâmplarii scărilor ierarhice. Inovația trece pe roșu și trezeste simțurile, are forța de a converti brusc minți mici la înțelegeri superioare, conștiințe limitate la unele planetare, eliberând sufletul corporatist.

(Foto: Kevin Dooley, www.flickr.com)

De acelaşi autor: Ţi-ar plăcea să fii un pom fructifer?Nu mai suntem vânat sau vânători!