Investiţiile strategice iniţiate imediat după o criză pot fi cheia revenirii pe termen lung

Investitiile strategice initiate imediat dupa o criza pot fi cheia revenirii pe termen lung

Tranzacţiile globale au înregistrat o oprire bruscă odată cu declanşarea pandemiei Covid-19, însă acele companii care planifică tranzacţii şi investiţii strategice imediat după o criză sunt cele care beneficiază cel mai mult pe termen lung, arată o analiză EY.

Potrivit acesteia, în industria auto, tranzacţiile vor fi susţinute de actualele tendinţe ale pieţei, cum ar fi trecerea la vehicule complet electrice, în timp ce în comerţul cu amănuntul şi industrie, activitatea va fi impulsionată de fuziunile ce vor duce la consolidarea capacităţii companiilor de a genera fluxuri de numerar mai mari.

„Tranzacţiile globale au înregistrat o oprire bruscă odată cu declanşarea pandemiei Covid-19, companiile optând să-şi conserve lichidităţile când s-au văzut confruntate cu efectele imediate ale crizei. Studiile EY arată, însă, că acele companii care iau decizii îndrăzneţe şi planifică tranzacţii şi investiţii strategice imediat după o criză sunt cele care beneficiază cel mai mult pe termen lung”, arată EY.

Startup versus microîntreprindere: Ce ar trebui să construiți?

Analizând tranzacţiile din perioada imediat următoare crizei financiare globale (2008-2010), cercetările EY au constatat că organizaţiile care s-au mişcat rapid, care au făcut tranzacţii curajoase şi şi-au transformat portofoliile, au înregistrat o creştere cu 25% a profitului total al acţionarilor în decada următoare, în comparaţie cu cele care nu au procedat astfel.

„Companiile care au realizat achiziţii au înregistrat profituri ale acţionarilor cu 26% mai mari. Companiile care şi-au reconfigurat portofoliile prin asumarea unor decizii mai dificile, dar necesare de a ceda active, au fost şi ele recompensate prin obţinerea unor profituri cu 24% mai mari în acelaşi interval”, spun analiştii EY.

Ca o dovadă suplimentară a faptului că organizaţiile care au investit capital după criza financiară globală au câştigat avantaj competitiv, sunt profiturile de două sau de trei ori mai mari comparativ cu cele ale companiilor care au adoptat o abordare precaută, arată analizele EY.

„Când vine o furtună, reacţia firească este să ferecăm uşile şi ferestrele şi să aşteptăm să treacă. Dar dovezile arată că a sta şi a nu face nimic în toiul unei astfel de crize nu reprezintă o opţiune. După cum am observat în perioada de după criza financiară, contextul tranzacţional le permite adeseori companiilor să realizeze achiziţii valoroase care pot alimenta o creştere mai rapidă, pe o piaţă aflată în recuperare. În acelaşi timp, creşterea organică prin investiţii strategice este la fel de importantă. De exemplu, sectorul tehnologic a cules beneficiile intensificării activităţilor de cercetare-dezvoltare în acea perioadă de recuperare, imediat după criza financiară globală. Multe dintre acele investiţii au facilitat intrarea companiilor tehnologice în sectoare precum comerţul cu amănuntul şi divertismentul”, spune Andrea Guerzoni, vicepreşedinte EY Global, Strategie şi Tranzacţii.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •