„A trăi într-o țară mai bună începe cu noi înșine, cu un respect real față de valorile autentice, cu o cultură generală și cu direcția înainte, nu înapoi. Ajutați-ne să le arătăm tinerilor de ce merită să-și iubească țara! Plecarea „afară” nu e o soluție.” – acestea sunt doar câteva din gândurile Mihaelei Petrovan, președintele Asociației BookLand.
Demarat ca un târg urban de carte, BookLand a înțeles că oamenii nu se vor înghesui să cumpere cărți, atât timp cât nu știu de ce anume să le cumpere și nu înțeleg utilitatea lecturii într-o ţară în care tupeul şi relațiile generează profituri mai mari decât diplomele universitare. BookLand știe că sistemul educațional românesc are multe probleme, așa că a început să colinde „țara asta” în lung și în lat, oferindu-le tinerilor un plus de educație practică, pe care nu o pot obține în școli, precum şi inspirație şi motivație în a-şi urma vocația.
La a 4a ediție, cu 23 de orașe vizitate, peste 500 speakeri prezenți și 1 milion de liceeni și studenți participanți an de an, conferințele au luat numele BookLand Evolution, explicând astfel mult mai bine scopul lor.
Domeniile conferințelor sunt variate, invitați fiind actori, scriitori, sportivi sau oameni de afaceri care le povestesc tinerilor rețeta succesului lor, recomandându-le să lectureze cărțile care lor le-au schimbat viața. Întrebați ce-şi doresc mai mult de la BookLand Evolution, tinerii declară că vor și mai multe conferințe în domenii precum IT, public-speaking, antreprenoriat sau branding. Iar noi suntem ferm convinși că majoritatea companiilor își doresc tineri bine pregătiți în aceste domenii.
Așadar, preferați să rămâneți nemulțumiți că educația oferită de stat este insuficientă sau să ajutați asociațiile a căror schimbare chiar oferă rezultate? Redirecționând 20% din impozitul pe profit Asociației BookLand, nu obțineți doar beneficii imediate pentru imaginea dumneavoastră, dar ajutați şi la clădirea unui viitor mai bun. Poate veți spune că și „clădirea unui viitor mai bun” este tot un clișeu des întâlnit…însă aici nu avem de-a face cu vorbe în vânt, ci cu un prezent optimist şi altruist, cu fapte axate pe rezultate și cu reale planuri de viitor, de care ne vom bucura cu toții.












