40% intenționează să acceseze credite bancare în următoarele 12 luni
În următoarele 12 luni, cei mai mulți antreprenori se vor orienta către creditele bancare pentru a-și finanța creșterea (40% dintre respondenți). La mare distanță urmează surse de finanțare precum creditul furnizor (21%) și fondurile euroopene (17%). Ajutoarele de stat și fondurile de tip private equity sunt vizate de 3% dintre ei, în timp ce bursa de valori și sistemele alternative de tranzacționare se situează la 1% dintre răspunsuri.
“Ne bucurăm că ediția din acest an a barometrului reflectă o percepție pozitivă a antreprenorului matur asupra factorilor care susțin antreprenoriatul. Acest fapt poate constitui o premisă pentru ca, pe termen lung, și importanța în economie a companiilor medii și mici să ajungă la maturitate, respectiv, să crească progresiv către media euroopeană. În prezent, acestea au o contribuție de aproximativ 45% la PIB în România, față de 60% în UE. Acțiunile noastre vor susține materializarea acestei premise”, a declarat Cristian Sporiș, Vicepreședinte pentru Corporate Banking al Raiffeisen Bank.
„Antreprenorul român matur, așa cum reiese din Barometrul antreprenoriatului românesc, are peste 40 de ani, conduce o afacere cu o cifră de afaceri de peste 5 milioane euro, muncește în medie 10 ore pe zi și participă cel puțin o dată pe săptămână la un eveniment de networking”, adaugă Alexandru Lupea, Strategic Growth Markets Leader și Partner, EY România.
Despre studiu
Studiul Barometrul antreprenoriatului românesc măsoară percepţiile antreprenorilor români în privinţa a cinci piloni fundamentali pentru dezvoltarea antreprenoriatului: accesul la finanţare, reglementarea şi impozitarea, cultura antreprenorială, educaţia şi sprijinul coordonat oferit de asociații specializate în susţinerea antreprenoriatului.
Despre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 212.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 28,7 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2015. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 650 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale.
Despre Raiffeisen Bank
Raiffeisen Bank deserveste aproximativ două milioane de clienți persoane fizice, 100.000 IMM-uri și 8.200 de companii mari și medii. Rețeaua Raiffeisen Bank numără peste 500 de agenții în toată țara, peste 1.100 de ATM-uri, aproximativ 14.000 de EPOS-uri și 40 de bancomate multifuncționale.
Citește și: Câte ore muncesc pe zi la propria afacere antreprenorii de startup din România












