Experiment Unilever: Adoptarea unui stil de viață sustenabil poate reduce semnificativ bugetul familiei

Experiment Unilever: Adoptarea unui stil de viață sustenabil poate reduce semnificativ bugetul familiei

Adoptarea unui stil de viață sustenabil poate aduce economii, lunar, în medie, de 17,5% la bugetul de care dispune o familie. Acestea sunt rezultatele unui experiment social privind un stil de viață sustenabil, efectuat în această toamnă în România, de Unilever South Central Europe și compania de cercetare 360Insights. Studiul a fost realizat pentru a răspunde consumatorilor la întrebarea Ce putem face pentru a avea un stil de viață mai sustenabil?”, prin oferirea unor soluții simple și eficiente.

Experimentul social a avut loc în casele a 7 familii de români, cu profile demografice diferite, timp de 9 săptămâni. Participanții au monitorizat cantitatea de mâncare aruncată zilnic și consumul de apă din gospodărie, oferind astfel o imagine de ansamblu asupra gestionării resurselor într-o gospodărie. În urma recomandărilor primite de la specialiștii implicați în acest proiect, cei 7 participanți au făcut mici schimbări în stilul de viață al familiei pentru a reduce deșeurile alimentare și consumul de apă. Printre recomandările primite din partea Unilever, pentru un stil de viață mai sustenabil, se numără: planificarea săptămânală a meselor, efectuarea cumpărăturilor pe bază de listă, congelarea și refolosirea resturilor alimentare, mărirea frecvenței dușurilor, în detrimentul băilor, oprirea apei în timpul spălării pe dinți, planificarea eficientă a spălării hainelor.

„Studiile Unilever arată că 68% din amprenta de mediu generată de produsele noastre provine din consumul casnic, prin modul în care consumatorii le utilizează zi de zi. Prin urmare, una dintre cele mai mari provocări este de a identifica modalități de schimbare a comportamentului consumatorilor noștri, astfel încât să reducem impactul asupra mediului. Micile schimbări ale stilului nostru de viață pot reduce efectele negative asupra mediului, aducând totodată reduceri la bugetul gospodăriei, a declarat Jarek Malinowski, Managing Director la Unilever South Central Europe.

Participând la studiu, familiile implicate au fost surprinse de cantitatea de mâncare aruncată săptămânal. Monitorizarea deșeurilor alimentare i-a determinat să înțeleagă atât adevărata dimensiune a fenomenului, cât și faptul că, luând măsuri, pot face economii la buget. Un studiu Unilever desfășurat în România în acest an arată că 42% dintre respondenți aruncă frecvent (săptămânal sau zilnic) la gunoi mâncarea consumată acasă.

În cele 6 săptămâni de implementare a recomandarilor, participanții au economisit până la 8 metri cubi de apă și au redus aproape în totalitate cantitatea de mâncare aruncată la gunoi.

Deși au avut un program aglomerat, iar implementarea tuturor recomandărilor a fost, inițial, o provocare, participanții au realizat că treptat și-au schimbat stilul de viață. Efortul nu a fost, în final, atât de mare cum părea, fiind compensat de economii financiare. Astfel, participanții la studiu au reușit să nu mai arunce deloc mâncare și au făcut economii considerabile la apă.

Mi se pare din ce în ce mai ușor de făcut. La inceput era mai dificil, acum deja devine natural și deja mi-a intrat în instinct să gândesc astfel. Eu nu fac aceste schimbări doar pentru studiu, le fac pentru mine, și vreau sa continui astfel. Este vorba despre principii, până la urmă. Poate în final se prinde ceva și de cei mici”, a declarat, la încheierea proiectului, Liviu M., 43 de ani, tată a 3 copii.

Risipa de apă și alimente, o problemă tot mai acută. 2014 – Anul european de luptă împotriva risipei alimentare.

În fiecare an, în Uniunea Europeană sunt aruncate 90 de milioane de tone de alimente (cca. 180 kg./locuitor), iar în România cantitatea depășește 5 milioane de tone. În cazul apei, la nivelul întregii planete, doar cca. 2% din toată cantitatea de apă a planetei este apă dulce, iar cererile concurente pot duce, până în 2030, la un deficit estimat al aprovizionării cu apă pe plan mondial de 40%. Conform unui raport publicat de Comisia Europeană, creșterea populației și nevoile concurente ale consumatorilor de apă vor duce la o creștere a cererii de apă la nivel mondial cu 35-60% până în 2025, cu posibilitatea dublării până în 2050.

Mai mult, conform cifrelor publicate de Comisia Europeană, gospodăriile, restaurantele și supermarketurile aruncă în prezent până la 50% din mâncarea bună de consum. Problema risipei de resurse a ajuns și în atenția Parlamentului European, care a solicitat adoptarea unor acțiuni ce vor duce la înjumătățirea risipei de mâncare până în 2025 și declararea anului 2014 Anul european de luptă împotriva risipei de alimente.

Despre Unilever

Unilever este unul dintre cei mai mari producători la nivel global de produse alimentare, produse de îngrijire a locuinței și produse de îngrijire personală, cu vânzări în peste 190 de țări.