Dacă autorităţile europene vor decide reglementarea rețelelor de socializare, companiile care fac afaceri pe internet s-ar putea confrunta cu obstacole seriose, a anunțat Richard Allan, vicepreşedintele Facebook pentru Europa.
Experţii Uniunii Europene iau în considerare înfiinţarea unei noi autorităţi de reglementare, al cărei rol va fi monitorizarea şi ţinerea sub control a puterii exercitate de Google, Facebook şi alte companii-gigant, active în mediul online. În acest sens, Facebook este ţinta unor investigaţii referitoare la confidenţialitatea datelor.
Citește și Facebook lansează o aplicație care va permite transfer bancar, în căsuțele de chat
Reprezentanții rețelei de socializare spun că ar trebui ca aceste anchete să fie oprite pentru că vor ajunge să o coste prea mult. Mai exact, dacă fiecare ţară europeană va încerca să reglementeze modul în care foloseşte Facebook informaţiile despre utilizatori şi modul în care platforma de socializare îşi defăşoară activitatea, costurile pentru Facebook ar putea creşte mult prea mult, punând reţeaua în imposibilitatea de a lansa noi servicii şi opţiuni.
Cele mai afectate vor fi companiile mici
Într-un articol semnat chiar de Richard Allan, vicepreşedintele Facebook pentru Europa, în Financial Times, oficialul a spus că un control sporit ar putea deteriora climatul economic pentru startup-urile din Europa, iar dezvoltarea la nivel global ar fi în pericol.
Citește și Mark Cuban: Facebook și Twitter vor duce la o nouă criză tehnologică
„Reglementările la nivel naţional ar pune obstacole serioase şi în calea companiilor care fac afaceri pe internet. Costurile platformei Facebook ar creşte, iar utilizatorii din Europa ar putea observa că noile servicii şi opţiuni ar deveni disponibile pentru ei mult mai târziu sau deloc”, a avertizat Richard Allan, vicepreşedintele Facebook pentru Europa.
„Cele mai mari victime ar fi micile companii europene. Următoarea mare idee s-ar putea să nu vadă lumina zilei”, a mai spus Allan.
Obstacolele Facebook
Dintr-o altă perspectivă, politicile de confidențialitate Facebook nu ar fi sigura problemă cu care s-ar confrunta afacerile care activează și în social-media. Aproape în fiecare lună, gigantul își schimbă algoritmii de afișare a postărilor, astfel încât, în ultima perioadă, numai 10% dintre cei care au dat ”like” unei paginii îi mai pot vedea postările.
Pe de altă parte, reprezentații Facebook au retrogradat postările tip fotografie, optând pentru cele video, opțiune pentru care a introdus și o aplicație care permite încărcarea directă a clipurilor pe Facebook.
(Foto: FACEBOOK(LET)/www.flickr.com)