Când zona de confort devine disconfort

Când zona de confort devine disconfort

Laura Solomonescu, Business Development Manager Interact

Căutarea confortului a fost una dintre priorităţile omenirii în ultimii zeci de ani. Cele mai mari invenţii (vorbesc aici despre televizor, telefon, automobile şi internet) au venit ca urmare a cercetărilor intense, având ca scop principal acela de a simplifi ca, ajuta şi spori confortul oamenilor. Zona de confort era una dorită şi special construită, pentru că, prin această simplificare, se presupunea că oamenii vor câştiga timp pentru lucruri importante, care să le aducă valoare, cum ar fi: cunoaşterea, evoluţia etc.

Obişnuinţe

Cu toate acestea, confortul mai degrabă a exacerbat rutina decât să propună o bază solidă pentru activităţi intelectuale. Astfel, preferăm să căutăm rezumate pe internet decât să citim cartea, alegem să ne cumpărăm sisteme de navigare decât să gândim trasee optime pentru a ajunge la destinaţie. Nu militez împotriva evoluţiei. Dimpotrivă, cred că toţi ne bucurăm de aceste invenţii. Întrebarea mea este însă următoarea: când ne vom da seama că folosirea lor automată şi permanentă nu ne mai sporeşte confortul, ci rutina, plafonarea, şi că, în final, se transformă în disconfort?

Mă gândesc cum la fiecare început de an, în ianuarie/februarie, avem obiceiul de a ne seta nişte obiective, pentru ca după  câteva luni să ne reintrăm în vechiul rol (întâlnesc situaţia aceasta destul de frecvent). Aceste obiective presupun, de obicei, nişte schimbări în stilul de viaţă care ne fac să ieşim din zona de confort construită. Să facem sport, să citim mai mult, să mâncăm mai sănătos se numără printre cele mai des întâlnite. Ne ţinem de ele câteva luni, după care recădem în zona noastră de confort, unde lucrurile sunt previzibile şi uşor de gestionat.

Am comparat definiţia din DEX a cuvântului „confort” − totalitatea condiţiilor materiale care asigură o existenţă civilizată, plăcută, comodă şi igienică − cu ceea ce inţelegem noi acum prin confort sau cu noua definiţie la care am ajuns în 2012: totalitatea condiţiilor materiale care simplifică stilul de viaţă, ajută la crearea unei false siguranţe şi imprimă un ritm constant, monoton şi calm de viaţă. Cu toţii avem momente în viaţă când starea de confort este tot ce căutăm sau ne dorim – fie că venim după o perioadă de schimbări care ne-au scos de pe un drum lin, fie că suntem de părere că am atins un nivel al existenţei când ne putem permite să spunem că e de ajuns…

Întrebarea pe care v-o lansez este: ce-i face pe unii dintre noi să fie într-o permanentă căutare pentru a ieşi din zona de confort? ce-i face pe unii dintre noi să se expună constant unor situaţii ambigue, complexe şi care le ridică nivelul de anxietate şi nesiguranţă? ce-i face pe unii dintre noi să fie într-o stare de disconfort atunci când sunt în zona de confort?

 

Schimbare de perspectivă

habitCunosc oameni, probabil ca mulţi dintre voi, care muncesc în aceeaşi companie de mai mult de opt sau zece ani şi care sunt percepuţi de ceilalţi ca fiind nişte  specimene aparte, incapabili să iasă din zona de confort şi care se complac într-o rutină a lor, refuzându-şi alt tip de experienţe. M-aş uita dintr-o altă perspectivă la aceşti oameni. M-aş uita la evoluţia lor, m-aş uita la promovările lor pe orizontală, m-aş uita la cei cu care interacţionează şi la cum arată o zi normală pentru ei.

Spun asta pentru că, de multe ori, confundăm „plafonarea” cu „a nu arde etapele”, cu „a nu încerca altceva cu orice preţ”. Confundăm, de asemenea,  ieşirea din zona de confort cu schimbarea cu orice preţ. Dacă revin la definiţia cuvântului confort şi mă uit la antonimul său, disconfort, găsesc un nou sens: disconfortul este „starea neplăcută de nesiguranţă şi insatisfacţie”. Prin urmare, ceea ce căutăm este siguranţa. Mi se pare însă nepotrivit faptul că, într-o perioadă în care singura rutină este schimbarea, iar elementul principal este nesiguranţa, mulţi dintre noi încă prefera zona de confort.

Mă întorc la obiectivele pentru anul nou pe care ni le propunem cu toţii şi care ne provoacă să ne uităm la stilul nostru de viaţă şi la cum putem adăuga noutate, plăcere, la cum putem învăţa ceva nou, care să ne îmbunătăţească viaţa sau să ne-o îmbogăţească. Cred că putem merge cu un pas mai departe în ceea ce priveşte ieşirea din zona de confort, iar de data aceasta exerciţiul să fie despre cât de des putem ieşi, despre cât de mult ne dorim comoditatea în defavoarea dezvoltării. Veţi spune că lucrez într-o industrie unde acest aspect vine la pachet, dar vă contrazic: cunosc şi alte industrii unde oamenilor le place să experimenteze, unde le vine natural să iasă în faţă şi să se expună, mai ales atunci când „scena” nu este sigură.

Un exemplu elocvent pentru ieşirea din zona de confort în cea de învăţare şi de dezvoltare implicită este antreprenorul, cel care îşi implementează ideea aducătoare de venit şi recunoaştere şi care trece peste nivelul normal de apetenţă pentru risc, ceea ce îl diferenţiază de intraprenor. Cred că suntem de acord că nu toţi ne putem pune şi pălăria de antreprenori, dar pe cea de intraprenori, cu siguranţă, iar aceasta este mai degrabă o problemă de decizie personală. Poate ar trebui ca în noul an să ne propunem drept scop colateral căutarea constantă a unei ieşiri din zona de confort.

 

Ieşirea din inerţie

Citeam mai demult că rutina poate fi un lucru bun dacă prin asta înţelegem integrarea unor activităţi care ne aduc valoare în stilul de viaţă. Cu toate acestea, întrebarea mea rămâne: cât de des trebuie să verifici „rutina”, să o calibrezi, recalibrezi sau să o schimbi? Dacă ne gândim la organizaţii, cât de mult este rutină în procese, cât de mult rămân organizaţiile într-o zonă de confort? Mă preocupă acest aspect pentru că văd companii care, deşi aflate într-o industrie afectată de ceea ce se întâmplă pe plan economic, nu ies din inerţie, nu se uită altfel la modul în care fac lucrurile şi riscă să piardă cota de piaţă.

Am văzut companii care au ajuns lideri de piaţă şi care apoi au intrat într-o stare de amorţeală, lăsându-se conduse de inerţie. Ştiu însă şi companii care sunt în stare de alertă continuă şi care astfel au reuşit nu doar să supravieţuiască, dar şi să crească. Ştiu că îmi veţi spune că vorbim, probabil, despre industrii diferite etc. Înclin să cred că nu acesta este motivul, ci că, în cazul acestor companii, liderii nu cunosc zona de confort. În aceste firme, rutina înseamnă a ieşi din zona de confort, iar liderii lor reuşesc să inspire organizaţia şi să o scoată din inerţie. Nu vreau să caut o concluzie pentru aceste gânduri. Mi-ar plăcea să ne autoprovocăm în noul an şi să avem fiecare concluziile noastre, mi-ar plăcea să ne gândim la zona de confort când ne propunem obiectivele pentru noul an, atât pe cele personale, cât şi pe cele profesionale.