Articol de: George Agafiței, Certificate Associate Emergenetics
Fiecare dintre noi, cei care am condus echipe, ne-am dorit să avem în echipă oameni cu care să ne înțelegem bine și să știm că tragem împreună pentru același țel. Nu ne dorim “clone“ sau “yesmen“. Dimpotrivă, apreciem diversitatea cognitivă pentru că ne ajută să privim o situație din mai multe perspective.
De multe ori, aceasta presupune să interacționăm, în același spațiu, oameni care își doresc mai întâi “big picture“ cu oameni care doresc “detalii“. Persoane care vor să înțeleagă mai curând “de ce“ și alții care preferă să le fie clar “cum“. Persoane care au nevoie să înțeleagă cum vor fi afectați ceilalți și persoane care se uită doar la “numere“.
Dar ce poți face atunci când, cu bune intenții, demarezi un proiect și acesta eșuează “cu succes“ tocmai pentru că distanța de la intenție la impact a rămas ca la început?
Unul dintre “A-ha“-urile Alinei (numele nu este real, din motive de confidențialitate) legate de înțelegerea unor procese de management are la bază tocmai înțelegerea acestei ieșiri din zona de confort, sau “feeling scratchy“. Poate ați obosit de câte ori ați auzit acest îndemn “ieși din zona de confort“ ca să poți evolua. Și eu am același sentiment, mai ales că mesajul pare a fi “nu contează care sunt punctele tale forte, ieși din zona de confort“.
Dar haideți să o lăsăm chiar pe Alina să ne povestească…
Ceea ce urmează este o întâmplare mai veche, de pe vremea când lucram într-o firmă în care aveam în directă subordine o echipă de patru persoane și am propus un proiect ambițios: să generăm un manual de “Best practices & procedures“.