De ce oamenii productivi lucrează duminica

De ce oamenii productivi lucrează duminica

Duminicile nu sunt doar zile de relaxare și de odihnă, ci pot fi zile care să te ajute să începi mai ușor săptămâna de muncă .

Fondatorul  companiei Ciplex (companie care creează site-uri), Ilya Pozin, a explicat pentru LinkedIn de ce oamenii cu adevărat productivi își încep săptâmâna de lucru de duminică. El este de părere că duminica putem face câteva lucruri mărunte care să ne ajute să începem săptămâna mai ușor.

Ce recomandă Pozin pentru o zi productivă de duminică:

Verifică Inbox-ul

Îți poți ușura ziua de luni prin verificarea Inbox-ului încă de duminică și proritizarea mailurilor în funcție de importanță. Mai mult, poți să răspunzi la mesajele „urgente” care poate au intrat de vineri în Inbox.

Fă un plan al săptămânii ce vine

Stabilește de dumincă ce ar trebui să faci în săptămâna următoare. Identifică proiectele la care trebuie să lucrezi, sarcinile pe care le ai de îndeplinit imediat luni.

Rezolvă de dumincă sarcinile mai mici

Dacă ai lucruri mai mărunte de făcut și care nu îți ocupă prea mult timp, încearcă să le rezolvi de duminică. Poate, de exemplu, poți să te documentezi pentru un proiect la care urmează să lucrezi la început de săptămână.

Pregătește-te de întâlniri

Dacă ai o întâlnire importantă în timpul săptămânii, folosește-te de ziua de duminică pentru a stabili agenda întâlnirii, pentru a pregăti prezentarea și principalele puncte de discuție.

Rezolvă sarcinile din urmă

Se poate să fi avut o săptămână grea și să nu fi reușit să faci tot ceea ce ți-ai propus. Duminica poate fi momentul în care ai putea să pui la punct câteva dintre sarcinile la care ai rămas în urmă, atâta timp cât ele nu își vor lua prea mult din timpul liber.

Ia legătura cu oamenii pe care i-ai neglijat

Conexiunile sunt esențiale în zilele noastre. Prin urmare, încearcă să iei legătura cu persoanele pe care nu ai avut timp să le contactezi de-a lungul săptămânii.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •