„Oglinda” oferită de reputație

reputatie

Am devenit conștientă (în mod profund) de reputația mea, atunci când mi-am făcut prima dată profilurile de personalitate Hogan și am primit feedback în baza rezultatelor (astfel de teste psihometrice, validate și cu impact asupra performanței în business, ne ajută să conștientizăm în adâncime modul în care vom fi percepuți de ceilalți). De atunci, lucrez constant pe anumite obiective de dezvoltare și încerc totodată să îmi utilizez punctele forte într-un mod productiv. Aș putea vorbi despre ce am „învățat” despre mine într-o ediție întreagă a revistei, pentru că un astfel de test te ajută să „pui pe tapet” absolut toate elementele reputaționale care te caracterizează. Cred că un top al elementelor puternice care mă definesc din punct de vedere reputațional ar fi: bune abilități de comunicare, pragmatism în luarea deciziilor și competitivitate – ca elemente reputaționale pozitive – și duritate, lipsă de organizare și un mai mic control al emoțiilor – ca elemente negative.

În mod cert, ne naștem cu anumite trăsături care modelate de experiențele prin care trecem, formează un comportament relativ constant, ceea ce ne determină reputația. Vestea bună este că, deși trăsăturile naturale sunt destul de greu de modificat, putem lucra și dezvolta modul în care ne comportăm. Pentru acest lucru însă, este nevoie să căutăm și să acceptăm feedback-ul celorlalți. Cu alte cuvinte, să fim deschiși la a primi „oglinzi”, care ne vor ajuta să ne conștientizăm punctele forte și ariile de dezvoltare.

Reputația nu are legătură cu „celebritatea” unei persoane. Absolut orice om are o reputație. Noi ceilalți descifrăm și acționăm față de persoana respectivă în consecință, adică în funcție de reputația sa. Dacă știu despre un coleg că nu este foarte vorbăreț (și pot spune asta în urma interacțiunii zilnice cu el), cu siguranță nu va fi prima persoană către care mă voi îndrepta dacă am nevoie să mă înlocuiască în susținerea unei prezentări. Și invers: dacă știu despre mine că nu sunt foarte atent la detalii, voi apela la persoana care a demonstrat constant că are bune abilități de analiză, atunci când, de exemplu, trebuie să predau bugetul pe anul următor.

Identitatea și reputația sunt fațete ale personalității. Dacă prima este, de cele mai multe ori, o poveste romanțată, care nu poate fi măsurată științific sau prezisă, pentru că o reinventăm destul de des, reputația este aspectul care dă constanță comportamentului nostru. În baza reputației noastre, ceilalți vor lua decizii despre noi (vom fi promovați, vom fi implicați într-un proiect, vom avea un anumit grup de prieteni etc.). Deci reputația este aspectul vizibil, măsurabil și predictibil. Chiar dacă nu ne place neapărat să eliminăm identitatea din ecuație, în mod sincer și realist, reputația este cea care ne asigură succesul în viață, și nu identitatea, ceea ce este firesc: fiind vorba despre identitatea noastră, tindem să o „iubim” mai mult și să îi acordăm o mai mare valoare decât reputației. Însă adevărata dezvoltare vine atunci când reușesc să aliniez „eul pe care doar eu îl cunosc” cu „eul pe care îl cunosc ceilalți” și să accept faptul că, deși am anumite intenții, ceilalți pot înțelege cu totul altceva din comportamentul meu. Spre exemplu: dacă eu dau un feedback clar și concis, tocmai pentru a-l ajuta pe X să conștientizeze ce are de îndreptat (așa ar zice identitatea), ceilalți îmi pot pune eticheta de persoană dură, abrazivă, neatentă la sentimentele lor (asta ar fi reputația). De aceea, este extrem de important să primim cu deschidere „oglinda” oferită de reputație, să o înțelegem și să lucrăm la ea.

Reputația unei persoane nu se schimbă după un unic episod. Este nevoie de un comportament constant (fie el bun, fie rău) pentru ca persoana respectivă să câștige reputația că este într-un fel sau altul. De exemplu, dacă într-un proiect nu am prioritizat corect activitățile, dar în rest mă organizez foarte bine, analizez cu atenție, respect dead-line-urile etc., e greu de crezut că se va spune despre mine că mă caracterizează dezorganizarea.

Cred însă că orice situație care face apel la integritate (și nu mă refer aici la o mică minciună nevinovată, ci la situații de șantaj, furt, mită etc.) poate știrbi foarte rapid reputația cuiva, fără a fi neapărat un comportament constant.

Dacă reputația personală este impecabilă, iar cea a companiei este negativă, mai devreme sau mai târziu va exista un „divorț”. Mai ales atunci când setul de valori personale este antagonic cu valorile și cultura companiei. Chiar dacă reputația este una bună pentru ambele părți, se creează sentimentul de inadecvare, de neînțelegere a modului în care „se fac” lucrurile, de inadaptare și non-apartenență.