AmCham susține crearea unui Plan national de investiții, după modelul european

Plan national de investitii

Camera de Comerţ Americană în România, AmCham Romania, a făcut public recent raportul intitulat “Investiţiile – Coloana vertebrală pentru o dezvoltare economică sustenabilă a României”. Demersul are ca scop semnalarea nevoii unui plan coerent de investiţii cu impact pe termen lung, pentru a creşte potenţialul de dezvoltare economică a țării noastre. În ceea ce privește politicile de încurajare a investiţiilor, autorii raportului subliniază importanţa facilitării unui proces eficient de întâlnire între cererea şi oferta de capital, inclusiv prin stimularea asumării de riscuri directe, într-o manieră sustenabilă, în rândul celor care deţin economii sau capitaluri de investit.

Documentul este structurat în cinci capitole:

  1. rolul investițiilor în funcționarea unui model sustenabil de creștere economică;
  2. procesul investițional din România;
  3. politici de încurajare a investițiilor;
  4. sectoare prioritare pentru susținerea competitivității naționale;
  5. relevanța investițiilor publice ca motor al creșterii economice.

“Recomandăm crearea şi asumarea unui Plan național de investiții, după modelul Planului de investiții pentru Europa, lansat în 2014 de către Comisia Europeană. Un astfel de plan ar trebui să cuprindă un pilon de stabilire și finanțare a investițiilor strategice pentru România, în special din sectorul public. Crearea unui astfel de plan de investiții ar reprezenta un proiect național demn de celebrarea centenarului de la Marea Unire, dar și un preambul excelent pentru preluarea de către România a Președinției Consiliului UE în 2019,” a declarat Daniela Nemoianu, Vice-Preşedinte AmCham Romania.

Raportul trece în revistă condiţiile care favorizează investiţiile cu impact pe termen lung în contextul competiţiei globale accelerate pentru capital şi identifică domeniile cu potenţial investiţional ridicat pe care România trebuie să le dezvolte cu prioritate.

“Se impune o schimbare de abordare a creşterii economice, în sensul trecerii de la o abordare cantitativă la una calitativă, care să reflecte modul în care cetăţenii şi companiile resimt progresul economiei,” a declarat Anda Todor, Preşedinte AmCham Romania.

Pentru a transfera bunăstarea la nivelul cetăţenilor este nevoie de investiţii publice şi private, prin accelerarea absorbţiei fondurilor UE, atragerea de investiţii străine, dezvoltarea pieţei de capital, prin stimularea cererii şi ofertei, sumarizează autorii raportului.