Doi noi consultanți se alătură EY România

Horaţiu Cocheci şi Nicoleta Dumitru, consultanți în domeniul capitalului uman, se alătură EY România

Horaţiu Cocheci şi Nicoleta Dumitru s-au alăturat departamentului People Advisory Services al EY România în calitate de Director, respectiv Senior Manager. Anterior, aceștia au ocupat poziţii similare în cadrul unei alte companii din Big 4.

Cei doi specialiști vor elabora soluţii care să ajute organizaţiile în abordarea provocărilor actuale privind capitalul uman: dificultăţi în atragerea competenţelor necesare, dezvoltarea rapidă de noi talente şi nevoia de adaptare a practicilor de resurse umane la un mediu extern în permanentă schimbare.

„Ne dorim să „însoţim” organizaţiile pe parcursul proceselor de transformare pe care le traversează, pornind de la derularea evaluărilor organizaționale, asigurând suportul necesar pe parcursul transformării, dar şi dezvoltând practici de resurse umane inovatoare, adaptate realităţilor interne şi externe. Implicit, prin modul în care ne propunem să implementăm intervenţiile noastre, dorim să facilităm repoziţionarea funcţiei de resurse umane în cadrul organizaţiei și să asigurăm sustenabilitatea intervențiilor prin dezvoltarea competențelor interne susținute de instrumente de monitorizare moderne” a menţionat Claudia Sofianu, Partener EY România şi coordonatorul departamentului People Advisory Services.

Cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul resurselor umane şi al consultanţei, Horaţiu Cocheci va coordona implementarea direcţiilor strategice ale EY România pe aria de HR Advisory. „Ne propunem să ne îndeplinim obiectivele strategice prin dezvoltarea de soluţii adaptate „personalităţii” fiecărui client, prin intervenţii rapide, uşor de implementat şi de înţeles, cu o rentabilitate cuantificabilă. Ne dorim să devenim parteneri de încredere pentru organizaţii diverse, din punct de vedere al acţionariatului, al dimensiunii, al sectorului de activitate”, a menţionat Horaţiu Cocheci, Director, People Advisory Services, EY România.

Nicoleta Dumitru va gestiona proiectele specifice derulate pe zona de consultanţă în domeniul capitalului uman. Are o experienţă de peste 10 ani în domeniul consultanţei în resurse umane, ariile sale de expertiză incluzând dezvoltarea şi eficiența capitalului uman, asistenţă pe parcursul proceselor de  fuziuni şi achiziţii şi managementul recompensării. „Indiferent de aria de intervenţie, abordările noastre au în centru două principii: aliniere la strategia organizaţiei (prin parteneriat direct cu managementul organizaţiei pe parcursul proiectului) şi asigurarea sustenabilităţii intervenţiei noastre (prin transfer adecvat de cunoştinţe către echipa de resurse umane şi către management)”, a menţionat Nicoleta Dumitru, Senior Manager, People Advisory Services, EY România.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •