Noul Vicepreședinte Glovo al departamentului de tehnologie este un fost director în cadrul Uber

Glovo, startup-ul de livrări lansat prima oară în Barcelona și care a intrat pe piața din România, în București, în luna mai 2018, l-a desemnat pe Mustafa Sezgin drept noul Vicepreședinte al departamentului de Tehnologie și Inginerie. Scopul companiei este acela de a-și mări echipa și capabilitățile, la nivel global, continuând astfel expansiunea rapidă către noi teritorii din America Latină, Europa și Africa.

Compania, care activează deja în 79 de orașe din 21 de țări, le permite utilizatorilor să comande orice prin aplicație, termenul de livrare fiind sub o oră.

Această numire vine după ce startup-ul a strâns 134 de milioane de dolari din finanțări de la investitori precum AmRest, Indinvest și fonduri internaționale obținute în trecut, ca Rakuten. Mustafa Sezgin, care a condus divizia de inginerie Uber în EMEA din birourile companiei aflate în Amsterdam, caută 300 de ingineri care să se alăture Glovo, pentru a îndeplini cererea exponențială de care aplicația se bucură.

Mustafa Sezgin, Vicepreședinte al departamentului de Tehnologie și Inginerie al Glovo explică: ”Oportunitatea pe care Glovo o va avea în următorul an este imensă – atât din perspectivă economică, cât și tehnologică. Pe măsură ce ne dezvoltăm la nivel global, Glovo își va duce capacitățile tehnologice și sistemele la alt nivel – construirea unei platforme tehnologice și a unei echipe care să rezolve provocări complexe, pentru îmbunătățirea constantă a experienței utilizatorilor. Sunt bucuros să fiu alături de Glovo în această etapă.”

”Glovo se extinde rapid și avem ambiții foarte mari pentru următoarele 12 luni. Experiența bogată a lui Mustafa care va ajuta la întărirea echipei de inginerie la nivel mondial este fundamentală pentru următorul stadiu al expansiunii,” a adăugat Bartek Kunowski, Vicepreședinte pentru Divizia de Produs Glovo.

”Investiția noastră în talent este un indicator al cererii pe care o vedem și a ritmului în care compania se mișcă. Profesioniști din domeniul tehnologic cred în misiunea și modelul nostru de business și doresc să fie parte din povestea Glovo, ”a continuat Bartek.

Această numire în cadrul conducerii face parte dintr-o serie de angajări recente a unor noi colegi, foști angajați Uber care s-au alăturat echipei pentru a ajuta startup-ul să se dezvolte. Alte numiri-cheie îi includ pe: Utsav Agarwal, Director de dezvoltare, Vignesh Anand, Director de operațiuni partenere, Kritarth Chhabra KC, Director mondial – noi afaceri și capital, Ankit Mishra, Director de operațiuni globale, Vishal Verma, Director de noi afaceri și Florian Jensen, Director de fraude și plăți.

Glovo este o aplicație care îți permite să cumperi, primești sau să trimiți orice produs din același oraș. Are mai mult de 2,5 milioane de utilizatori și 10.000 de parteneri afiliați. Glovo operează în marile capitale ale orașelor din Europa și EMEA, ca Roma, Paris, Istanbul sau Casablanca și în alte nouă țări din LATAM, ca Brazilia, Argentina sau Panama. În prezent, Glovo operează în mai mult de 79 de orașe din 21 de țări din întreaga lume și se preconizează că se va extinde în noi orașe în următoarele săptămâni.

Citește și: Echipa CDM s-a mărit cu noi consultanți