Sondaj EY: Simplificarea procedurilor fiscale, o prioritate pentru antreprenori

Potrivit unui sondaj realizat de Ernst&Young, în mediul antreprenorial românesc prioritatea nu o reprezintă reducerea impozitelor și a taxelor, cât un sistem în care reglementările fiscale și procedurile adiacente ar fi simplificate, scrie adevărul.ro.

60% dintre antreprenori, cu 12 procente mai mult ca anul precedent, sunt de părere că principala acțiune care ar avea un impact pozitiv asupra mediului fiscal din România este simplificarea procedurilor fiscale și a reglementărilor care fac referire la modul de calcul al obligațiilor fiscale. Al doilea punct pe lista de priorități îl reprezintă reducerea fiscalizării veniturilor, urmat de nevoia unei agenții în cadrul Guvernului menită să ajute noile businessuri în respectarea cerințelor fiscale.

În medie, o companie nouă pierde aproape 160 de ore pe an pentru a trece prin sistemul fiscal, iar pentru a deschide o nouă firmă, un antreprenor are nevoie de cel puțin 8 zile.

Soluția: resursele online

Lipsa de surse clare de informare și de ajutor pentru tinerii antreprenori pare să fie cauza pentru care se pierde atât de mult timp în noianul de proceduri. Din perspectiva multora, soluția ar fi resurse online suficiente și bine documentate, disponibile acestora într-un singur lor accesibil tuturor.

„Aceste resurse online, ca şi un birou unic online pentru înfiinţarea firmelor, ar simplifica şi mai mult procesele de deschidere şi administrare a start-up-urilor, lăsând mai mult timp la dispoziţia asociaţilor să se concentreze asupra definirii produselor şi serviciilor oferite, câştigarea primilor clienţi şi optimizarea proceselor de business”, spune Mihaela Matei, Special Projects & Digital Officer, coordonatoarea Barometrului antreprenoriatului românesc.