Dacă vă faceți planuri de weekend, aveți în vedere și o vizită la cel mai mare festival al dovlecilor văzut vreodată în Capitală. Este vorba despre Pumpkin Festival, care are loc între 24 şi 27 octombrie în Parcul Herăstrău din București, la intrarea Charles de Gaulle. Va fi creat cel mai mare zid de dovleci sculptaţi şi iluminaţi din Europa. Pumpkin Fest include şi ateliere de personalizat dovleci, zonă de food, ateliere şi activităţi pentru toată familia. Sunt şi târguri de designeri şi produse artizanale. La bază, acesta este şi un festival Halloween, iar vedeta va fi zidul de dovleci personalizaţi şi iluminaţi.
Pe parcursul a patru zile cei mici şi cei mari pot sculpta propriul dovleac şi și îl pot urca pe zidul care va ajunge să măsoare până la patru metri înălţime. Organizatorii vor să reunească 30.000 de dovleci şi să ajungă la un zid de 100 de metri lungime şi 5 metri înălţime. Creaţia va fi iluminată în fiecare seară, pentru un efect spectaculos. Evident se va lăsa şi cu festin culinar, care va include plăcintă cu dovleac şi must, făcute pe loc.
Va fi şi dovleac copt pentru toată lumea, prăjituri de casă, îngheţată cu dovleac şi supă cremă de dovleac. Sunt şi food truck-uri cu burgeri, cannoli, coaste şi gofre, dar şi zone speciale cu preparate bio, precum zacuscă, gemuri, fagure, miere, legume şi murături. Veţi putea participa la ateliere de pictură pe ceramică, ca să creaţi jucării şi accesorii handmade.
Intrarea este gratuită. Prețul unui kit de cioplit dovleci (bostan, mănuşi, unealtă de cioplit şi lumânare) este de 30 de lei. Detalii aici.
(Sursa: www.degustam.ro)
Citește și: Festivalul Internaţional de Swing Dance LindyBug, între 25 şi 27 octombrie