Articol de: Mihaela Mateescu, de profesie - călător
Schimbăm regimul comunist cu monarhia și pătrundem în fascinanta lume a khmerilor. După decenii de genocid și război, stabilitatea și dezvoltarea economică, turistică și culturală își dau mâna spre renașterea regatului khmer. Deși, încă pe primele locuri în statistici, deloc dorite, de corupție și sărăcie, Cambodgia pare să-și fi găsit echilibrul și drumul spre prosperitate.
Când spui Cambodgia, te gândești, inevitabil, la Angkor Wat. Uriașul templu – singura clădire care apare pe steagul unei țări – este cea mai mare structură arhitectonică de cult religios din lume, simbolul național și destinația turistică numărul unu a țării. Datorită lui și al celorlalte temple din Siem Reap, turismul a cunoscut o creștere explozivă de la circa 200.000 de vizitatori anual, la mijlocul anilor ’90, la peste două milioane, în prezent.
În graba către Angkor Wat, mulțimile de turiști privesc, pe nedrept, capitala Phnom Penh ca pe un pit-stop de-o noapte. Noi alocăm orașului un răgaz mai amplu și nu ne pare rău deloc.
Suntem încântați să redescoperim Palatul Regal: arhitectura zveltă (ceva mai apropiată de stilul thai), nuanțele de galben imperial, sala tronului sau răcoroasele grădini.
Citește și: La pas, prin Vietnamul de Nord (I)
Un tur al centrului în popularul tuk-tuk, oprirea obligatorie în Piața Centrală, o croazieră la apus de soare pe același râu Mekong, o cina în istoricul Foreign Correspondent Club sau o plimbare nocturnă în jurul Monumentului Independenței – timpul trece pe nesimțite.
Zborul spre Siem Reap se sfârșește curând și ne gândim cu plăcere, dar și ușoară îngrijorare, la programul aglomerat care ne așteaptă. Să fii turist nu este întotdeauna un lucru ușor. Călătoriile în locații “vedetă” trebuie programate atent și cu grija detaliului. Parcul arheologic Angkor este o desfășurare vastă, lista de ”to do” crește în permanență, iar timpul – ca de obicei – rămâne o resursă insuficientă. Dacă am învățat ceva, de-a lungul vremii, clar a fost organizarea: de timp, de bagaje, de trasee, de vorbe, de emoții…
Ajungem la Angkor Wat odată cu primele raze de soare și… da! suntem doar vreo sută de oameni în tot labirintul de ziduri și galerii. Din basoreliefuri, scuturile și sulițele luptătorilor neînfricați zăngăne mute, dansatoarele Apsara zâmbesc mistic, iar șerpii naga încă împart lumea în bine și rău. Plecăm la țanc – hoarde de umbreluțe, pălării, aparate foto, dar, mai ales, onomatopee dau năvală.
După impunătoarea grandoare a Angkor Wat-ului, Bayon te întâmpină vesel și cald. Mulțimile de fete zâmbitoare se ițesc pe turnuri: buze groase, ochi migdalați, surâsuri enigmatice. Poți lua o plimbare cu elefanții sau, dacă mai ții la buzunar, hrănești maimuțele obraznice de pe peluză. Ieșim pe poarta de sud unde demoni și zei se luptă pentru elixirul divin, exact așa cum i-am lăsat ultima oară.
Orașul, amorțit pe timpul zilei, renaște la apus. Piscine ale hotelurilor de lux, galerii de artă, piețe de noapte, localuri șic toate sunt dornice să culeagă turiștii toropiți de atâta căldură și istorie.
Muzica și arta: nu putem rata spectacolul de dans tradițional Apsara. Teatrul în aer liber reunește un mix ciudat de nații: coreeni și taiwanezi care se simt ca acasă, ruși, mai puțini decât de obicei – căci, deh și rubla a intrat în criză –, francezi cu aer de nostalgie colonială – cu toții rămânem vrăjiți de grație și sunet. Ne încărcăm bateriile și, ajutați de un viguros masaj khmer, o luăm în zori de la capăt.
Cu siguranță, fanii filmelor de acțiune vor recunoaște scenele “icon” ale vestitului Tomb Raider. Templul Ta Prohm – cel care a servit drept fundal cinematografic – este dovada vie a supremației naturii în fața oricărui lucru făurit de om.
Arheologii francezi au dorit să păstreze dimensiunea reală a modului în care jungla a supus cetatea: trunchiuri-tentacule și rădăcini iscoditoare țin încă prizoniere zidurile de piatră.
Dar favoritul meu este Bantheay Srei. Miniona dantelărie de piatră roz – Templul femeilor – are finețea și clasa unei bijuterii migălos lucrate. Ramayana și Mahabharata își deapănă poveștile glorioase: Visnu, Shiva și celelalte divinități hindu se simt în siguranță: gardienii-maimuțe pot face față oricărei amenințări.
Itinerariul nu ar fi complet fără un ultim popas: Tonle Sap. Cel mai mare lac al țării reprezintă pentru Cambodgia ceea ce este Nilul pentru Egipt. Bogăția apelor, schimbarea perpetuă a sezoanelor – umed și uscat –, migrația păsărilor și chiar a mamiferelor dictează ritmul vieții.
E sfârșit de noiembrie și, odată cu luna plină, se fac pregătiri pentru Festivalul Lunii și Apei – prilej de bucurie, întrecere și sărbătoare. Cursele de bărci și începutul sezonului de pescuit sunt temele favorite. Și totuși, în locuințele lacustre și satele plutitoare, obiceiurile rămân neschimbate. Istoria curge la scară milenară…
(Foto: arhiva Mihaelei Mateescu)
De același autor: Printre pagode și valuri de mătase (II)
