4 cărți fundamentale pentru drumul în antreprenoriat

Autorul a vrut sa fie cat mai onest si sa arate suisurile si coborasurile din viata unui antreprenor

Una dintre cele mai bune metode de a începe o carieră este să înveți de la cei dinaintea ta care au avut succes pe același drum. O cale ușoară de a le studia lecțiile și sfaturile este de a citi cărțile despre ei sau despre parcursul lor. Iată o sugestie de patru cărți scrise de profesioniști în diverse domenii.

Richard Branson – “Losing my virginity

La ora actuală, este unul dintre cei mai cunoscuți și carismatici antreprenori din lume. Cărțile sale sunt foarte populare datorită abordării neconvenționale și umoristice. Cât timp restul cărților oferă informații unice despre business printre paginile lor, cartea de față este poate una dintre cele mai bune când vine vorba de a descrie drumul lui Richard Branson,  mentalitatea abordată și provocările întâlnite.

Jim Cramer – “Confessions of a Street Addict

O carte pe care, cel mai probabil, nu o poți lăsă din mână până la final. Este plină de lecții de viață din lumea reală pe care orice antreprenor trebuie să le cunoască. Tratează și felul în care se mișcă lucrurile pe Wall Street. Vei găsi o exprimare neîndulcită, autentică, realistă despre lumea tranzacțiilor financiare și cum să faci bani pe Wall Street.

Alice Schroeder – “The Snowball: Warren Buffet and the Business of Life

Cartea despre un om care știe cum să facă bani este aceasta. Legendarul investitor din Omaha nu și-a scris propriile memorii, dar a permis scriitoarei Alice Schroeder să îi povestească viața cu succesele, înfrângerile, decepțiile, părerile, lecțiile sale.

Jack Welch – “Jack: Straight From the Gut

Dacă vrei să cunoști esența abordării unui business, atunci această carte este o alegere potrivită pentru a afla acest lucru. Este scrisă de “cel mai dur șef din lume”, Jack Welch, un personaj ilustru în lumea business-ului timp de decenii, care a cerut tot ce e mai bun de la ceilalți, dar și de la propria persoană.

Bonus: Tim Skyes – “An american Hedge Fund

O carte gratuită, cu multă valoare în informațiile oferite. Autorul a vrut să fie cât mai onest și să arate suișurile și coborâșurile din viața unui antreprenor, plus ce soluții au existat pe parcurs.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •