În toiul pregătirilor pentru organizarea primei ediții a competiției „PRO-AM Golf for everyone”, organizată între 8-10 iunie 2018 la Clubul de Golf Paul Tomița, din Pianu de Jos, Asociația Golferilor Profesioniști din România se bucură de suportul și recomandarea pasionaților de golf.
„Golful, în România, a început cu descoperirea la Pianu de Jos, din întâmplare, a unui om, care spunea că a jucat de opt ori la cupa mondială de golf profesionist. L-am întrebat dacă este o glumă. Ne-a invitat în casa lui din satul Pianu de Jos, județul Alba, și ne-a convins că este adevărat. Am considerat că octogenarul din fața noastră era o adevărată comoară și că am putea descoperi, prin el, o lume inaccesibilă până atunci românilor: lumea jucătorilor de golf sau lumea golfului. Experiența acestui bătrân trebuia exploatată! Dar cum să facem? Nu aveam nici teren, nici crose, nici mingi, nimic. Ne-am hotărât să luăm lecții de golf pe un islaz de la marginea satului. Dacă a văzut acest interes, bătrânul Tomița, bun pedagog, după vreo zece lecții, a spus: Dacă vei mânui foarte bine această crosă, chiar ai putea vedea întreaga lume, datorită ei!. Așa a aprins bătrânul Paul Tomița prima făclie care, mai târziu, a început să lumineze golful românesc! Ce a urmat, a fost o adevărată minune. La Pianu de Jos, pe o pășune de oi, am proiectat primul teren de golf 100% natural, printre stejari seculari, pe un deal, fără a avea infrastructura specifică unui teren de golf modern. Unde nu am tuns, au crescut bălării, care au adus animale, care, la rândul lor, au cărat semințe de toate felurile; acestea au căzut în pământ bun și au încolțit, din ele crescând copaci! Noi am făcut puțin, natura – restul. Acum, terenul de la Pianu este o adevărată capodoperă; cu puțină cosmetizare, poate deveni unul dintre cele mai frumoase terenuri de golf dintre câte există!”, spun campionii României la golf, Viorel şi Laurenţiu Coman.
„Golful este pasiunea mea de aproape 20 ani, cam de când a fost lansat Golf Club Paul Tomița şi de când a fost deschis terenul de golf de la Pianu de Jos. Am crescut împreună, alături de noi și noi generații de jucători. Astăzi, comunitatea de golf din România este mai mare și mai matură. Dar Pianu de Jos a fost școala și referința pentru mulți dintre noi, foști membri ai Clubului,” declară Mişu Negriţoiu, Senior Advisor EY România, fost preşedinte ASF şi fost şef al ING Bank România.
PRO-AM Golf for everyone vine cu o structură de premiere unică, propunându-și să atragă maximum 22 jucători profesioniști și 88 amatori (aceștia jucând în flight-uri de un profesionist + patru amatori). Pe 8 iunie, echipele se vor forma și antrena, pe 9 iunie, va fi ziua competiției (cu multe alte activări conexe pentru jucători și spectatori), ceremonia de premiere și cina festivă, iar pe 10 iunie, profesioniștii vor juca amical cu amatorii, vor susține workshop-uri și vor juriza o competiție pentru juniori.
Mai multe detalii despre eveniment și înscrierea în competiție pe pagina Facebook şi www.professional-golf-romania.ro
Te-ar putea interesa și: Dialog cu dirijorul Tiberiu Soare, la Fundația Calea Victoriei