Spații modernizate de birouri, generația Z, războiul pentru achiziția de noi talente, training și angajați de tip bumerang sunt doar câteva dintre schimbările care vor deveni banale în anul care urmează, spune specialistul Dan Schwabel, într-un articol scris pentru Forbes. Nu trebuie să omitem nici tendința generală spre automatizare și înclinarea sporită către trainingurile in-house oferite angajaților noi.
Încercăm să acoperim câteva dintre previziunile pentru 2016 în ceea ce privește resursele umane în cele ce urmează:
Angajații-bumerang
Un angajat de tip bumerang (boomerang employees) este unul care părăsește o companie și apoi decide să revină în ea, o decizie care, cel mai adesea, are de a face cu compensația salarială sau cu oportunități spontane. Potrivit unui studiu recent, 48% dintre companii aveau în trecut o politică îndreptată împotriva reangajării persoanelor care au demisionat, dar acum 76% dintre ele preferă să îi reintroducă în sistem. Această tendință este o urmare normală a faptului că oamenii navighează între joburi mult mai ușor acum, a dorinței de a accepta oferte și alte șanse, iar firmele preferă să reangajeze oameni care nu mai au nevoie de training și de familiarizare cu compania.