Articol de: Laura Solomonescu, Business Development Manager, Interact
Lucrez la un proiect destul de amplu pentru unul dintre clienţii noştri, care presupune să caut și să cercetez, dar şi să citesc foarte multă literatură despre leadership. Am observat, astfel, obsesia recentă legată de responsabilitate / responsabilizare / intraprenoriat sau binecunoscutele englezisme: accountability / ownership / intrapreneurship.
În ultimele 10 articole citite despre leadership şi lideri, unul sau mai mulţi dintre aceşti termeni se găsesc pe primele cinci locuri, printre caracteristicile şi comportamentele dezirabile ale unui lider. M-am întrebat de ce avem, mai nou, nevoia de a face din responsabilitate cauza tuturor problemelor. De ce nu suntem, în mod natural, responsabili, câtă vreme suntem co-interesaţi să obţinem rezultate bune? Angajaţii – pentru a câştiga mai bine şi a fi promovaţi, angajatorii – pentru a crea şi dezvolta o cultură care să susţină performanţa.
Responsabilitatea la nivel personal
Nu voi porni de la cultura specifică sau de la educaţie şi nu voi vorbi despre cum insufli responsabilitate încă din primii ani de viaţă. Aş vrea să mă uit, însă, la ceea ce facem în organizaţii din ambele ipostaze (cea de angajator şi cea de angajat) şi cum privim, susţinem sau înţelegem responsabilitatea.
Subiectul „câtă libertate, câtă responsabilitate” mi se pare foarte delicat, pentru că plecăm de la ideea că responsabilitatea pare ceva care te subjugă şi te face să îţi pierzi libertatea.
Eu nu sunt de aceeaşi părere. Cred că responsabilitatea nu poate fi tratată decât în alb sau negru: eşti sau nu eşti responsabil. Nu cred că putem spune despre cineva că este puţin responsabil. Toţi trecem prin situaţii în care responsabilitatea este nenegociabilă, precum atunci când avem copii sau când răspundem de soarta altora.
Responsabilitatea la nivel profesional
În ceea ce priveşte organizaţiile, cred că noţiunea de „responsabilitate” este puţin mai flexibilă. Cu toţii avem obiective pe care le îndeplinim ca să avem un venit, să ne dezvoltăm şi să susţinem compania, pentru creşterea ei şi a noastră.
Şi suntem măsuraţi şi evaluaţi în funcţie de ele şi de rezultate. Aici intervine o primă problemă. Dacă nu le atingem, apar două întrebări critice: de ce nu le-am atins? şi ce se întâmplă în această situaţie? În acest moment apare responsabilitatea (de fapt, cu mult timp înainte): dacă eşti de acord cu obiectivele propuse, dacă ai abilităţile necesare pentru a le îndeplini, dacă ai suport şi un cadru propice pentru a le îndeplini, dacă înţelegi de ce există acele obiective şi care este scopul major, de ce nu le-ai îndeplinit? Aici intervine acea responsabilitate „flexibilă” menţionată mai sus. De ce flexibilă? Pentru că, dacă nu reuşeşti să îţi îndeplineşti obiectivele, managerul tău şi colegii ar trebui să fie martorii intenţiei tale, ai eforturilor tale consecvente de a depăşi obstacolele, de a cere ajutorul pentru a face totul pentru a reuşi. Pentru mine, asta ar însemna responsabilitate.
