Articol de: Laura Solomonescu, Business Development Manager, Interact
Lipsa responsabilităţii ar fi să găsim scuze pentru lipsa performanţei, a rezultatelor, fără ca noi să depunem un extra-efort. Sigur că ea provine sau are ca rădăcini şi alte probleme de genul: lipsa motivaţiei sau a auto-motivaţiei, neînţelegerea imaginii de ansamblu, lipsa disciplinei etc.
Responsabilitatea trebuie să fie naturală
În termeni de libertate versus responsabilitate, nu o vom putea vedea ca pe ceva natural, pozitiv. Ea va fi mereu o constrângere care ne va ştirbi din dulcele gust al libertăţii.
Mi se pare tare amuzant când aud diverşi oameni spunând: „Mi-am deschis propria afacere pentru că nu-mi plăcea să răspund cuiva şi să fiu chemat / tras la răspundere”. Mă şi intrigă pentru că, de fapt, mie mi se pare ca responsabilitatea este uriaşă în acest context. Tu, ca antreprenor, răspunzi mai multor părţi: faţă de oamenii alături de care lucrezi, faţă de primii clienţi care au avut încredere în tine atunci când nimeni nu avea, faţă de familia ta care te susţine chiar şi atunci când poate nu aduci un venit constant. De asemenea, răspunzi în faţa ta, căci ţi-ai propus să dovedeşti cât eşti de bun şi că eşti capabil să aduci valoare comunităţii şi societăţii.
Libertatea o poţi avea în orice context, pentru că ţine de modul în care ne înțelegem rolul (la job sau acasă), de măsura în care facem ceea ce ne place. Când ne asumăm responsabilitatea de a ne face treaba, nimic nu ne poate constrânge.
Tot mai puţine companii impun un program de lucru fix şi îşi evaluează angajaţii conform acestuia. Altfel, majoritatea se uită mai degrabă la cum ţi-ai îndeplinit obiectivele şi dacă te-ai încadrat într-un deadline, decât dacă ai ajuns la o anumită oră la serviciu. Şi aici, accentul se mută pe angajaţi care, de multe ori, când au această libertate, abuzează de ea. Ştiu cazuri când o echipă care avea de predat un proiect la un anumit deadline şi-a văzut de alte treburi, multe dintre ele personale, şi a tot amânat deadline-ul până a pierdut clientul şi un câştig destul de mare. Cine a fost vinovatul principal? Organizaţia care a mizat pe încredere şi responsabilitate sau angajaţii care au crezut că, dacă merge cu „libertatea”, merge şi să mai mute deadline-ul.
Libertatea nu înseamnă implicit lipsa responsabilităţii, ci, mai degrabă, să faci ceea ce îţi place într-un cadru şi nişte parametri negociaţi şi agreaţi. Înseamnă şi să poţi spune „nu” atunci când e cazul, asu-
mându-ţi consecinţele refuzului.
În încheiere, aş spune că avem atâta responsabilitate şi libertate câtă ne dorim şi câtă ştim sau vrem să gestionăm. Vă provoc cu o ultimă întrebare: dacă ar fi să daţi o definiţie pentru responsabilitate şi o alta pentru libertate, cum ar suna ele? Şi ar avea legătură una cu alta?
Alte articole scrise de către Laura Solomonescu: Când zona de confort devine disconfort
