Tehnica scării: model pentru luarea de decizii în echipă

A lua decizii în grup poate fi un proces complex și plin de provocări și obstacole. Nu toți tratăm discuțiile în contradictoriu la fel, mulți iau personal argumentele aduse în defavoarea propunerilor lor și unii nici măcar nu își exprimă opinia din teama de a vorbi în public sau poate de a nu părea agresivi cu superiorul sau colegii. Să nu mai vorbim despre interesele personale ale fiecăruia (fie că își doresc să fie lăsați în pace, fie din contră, vor să demonstreze mai multe), ele influențează procesul de luare a deciziilor în echipă. Motivele sunt nenumărate, dar vorbim despre soluții.

Când se atinge un punct critic într-o întâlnire în care trebuie să se ia decizii, unii oameni aleg să renunțe, alții se încrâncenează și mai mult, scrie mindtools.com. Ceea ce face ca echipa să nu mai funcționeze bine și, chiar dacă situația se remediază în timp, ea va fi un precedent care nu poate fi ignorat.

Pentru a ajunge la decizii corecte, toți membrii grupului trebuie să contribuie la dezvoltarea lui și să se inspire unul pe celălalt să genereze idei și soluții eficiente.

Tehnica scării

Tehnica scării este un instrument prin care se stabilește care este ordinea în care membrii echipei intră în grupul decizional. Dezvoltată de Steven Rogelberg, Janet Barnes-Farrell și de Charles Lowe în 1992, această tehnică încurajează toți membrii să contribuie la nivel individual înainte de a fi influențați de către ceilalți. Acest procedeu constă într-o varietate de idei, previne situația în care oamenii își ascund părerea într-un grup din motive diverse și evită cazul în care, într-o ședință, cei mai vocali îi compleșesc pe introvertiți.

Cum se poate utiliza tehnica scării

Acest model decizional are cinci etape:

Etapa 1: Înainte de a aduna toți membrii într-o ședință, prezintă-le problema și lasă-le timp să se gândească fiecare la moduri în care ar aborda o soluționare a acesteia, să își facă păreri pertinente etc.

Etapa 2: Creează un nucleu din doi membri ai echipei și lasă-i să dezbată problema pe care ai ridicat-o.

Etapa 3: Introdu un al treilea membru al echipei și cere-i să prezinte situația înaintea primilor doi care au discutat deja. După ce ai deja trei idei distincte pe masă, lasă-i să dezbată o vreme pentru a analiza opțiunile.

Etapa 4: Repetă procesul cu un al patrulea membru și apoi cu restul și alocă timp pentru discuții după ce fiecare dintre colegi și-a prezentat ideea și a luat la cunoștință ideile celorlalți.

Etapa 5: După ce toată lumea a comunicat soluția găsită individual și deja s-au creat argumente pro și contra fiecărei soluții, puteți lua o decizie finală.

Această tehnică este similară altor procese de luare deciziilor care se bazează pe participarea activă a tuturor membrilor unui grup, dar diferă prin faptul că oferă șanse egale tuturor ideilor și că evită situațiile în care nu toți participanții la procesul decizional au condițiile necesare expunerii opiniilor lor.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •