Cele mai bune obiceiuri pentru o viata de succes (II)

Obiceiurile sunt o parte importantă din viață. Desigur, pentru cei ce se dedică fericirii și succesului, aceste acțiuni recurente sunt calea către atingerea lor. Sunt și instrumentele ce ne ajută să automatizăm procesul de la  un capăt la celălalt, ușurându-ne atingerea obiectivelor și împlinirea viselor.

Astfel, este foarte important să avem o viață plină de obiceiuri sănătoase, care să ne ajute să creștem. Dacă vreți să schimbați multe dintre ele, cu ce ați putea să le înlocuiți? Iată câteva propuneri pe care le puteți implementa indiferent de context, fiind extrem de ajutătoare.

1 . Fii o inspirație pentru tine însăți

Este dificil să rămâi motivat pentru o perioadă lungă de timp. Ne simțim descurajați și defocusati de la obiectivele noastre. Una dintre cele mai bune căi de a rămâne motivat este să ne expunem la lucruri insipirationale în fiecare zi.  

Citește, urmărește video-uri cu povești motivaționale ale celor ce au găsit fericirea. Anthony Robbins se referă la aceste momente ca fiind “ora de putere”, dar poți petrece oricât vrei căutând și savurând lecțiile găsite de ceilalți. Inspirația este o cale către succes pentru că odată ce mintea poate concepe ceva, îl și poate îndeplini.

  1. Fă economii și investește-le

Deseori ignorăm viitorul pentru că suntem prea preocupați de problemele din prezent. Din păcate, nu găsim mulți oameni care au economii puse deoparte. Informează-te, pune deoparte bani și învește-le acolo unde vei avea cele mai multe beneficii în viitor.

  1. Urmărește-ți bugetul cheltuit lunar și anual

Așa cum a spus Benjamin Franklin, “Atentie la micile cheltuieli, o mică scăpare poate îneca orice corabie mare”. Cea mai sigură cale de a cunoaște ce se întâmplă cu banii tăi este să îți creezi un plan de cheltuieli și să îl urmărești zilnic.

Obiceiurile financiare sunt imperios necesare în viața zilnică și acesta este unul dintre cele mai importante pe care le puteți adopta. Se pot observa micile cheltuieli inutile, iar banii cheltuiți acolo pot fi economisiți și apoi investiți.

  1. Învață ceva nou

Învață ceva diferit în fiecare zi. Fă un angajament în a învăța și a îmbunătăți calitatea vieții, fie prin câștigarea de noțiuni noi, fie prin dezvoltarea celor avute deja. Poți petrece puțin timp în fiecare zi preocupandu-te de limbi străine, programare, artă și alte hobby-uri interesante.

  1. Organizează

Dezordinea din jurul nostru poate duce la pierderea concentrării. Când trăim îngrămădiți de lucrurile din jur este dificil să rămânem focusati pe obiectivele noastre. Petreceți timp în organizarea spațiului de lucru, a căminului și păstrați această ordine. Se poate începe cu pași mici-un sertar, un colț din acel spațiu, unul dintre birouri.

  1. Implică-te în viețile celorlalți

În misiunea noastră de a atinge succesul, uităm adeseori de cei din jur. Nu este vorba de donații în bani, ci de timp. Ajutându-i pe ceilalți, putem realiza că trăim o stare de abundență și că nu suntem singuri în viețile noastre.

  1. Creează noi conexiuni cu oameni

Networking-ul nu este doar despre a afla nume, ci a găsi căi de a ajuta și a aduce valoare în viețile altora. Pentru a avea succes trebuie să colaborăm și cu cei din jur.

Important este să nu te gândești la tine în acest proces. Vital, pentru ca el să meargă bine, este să cauți soluțiile pentru a-i ajuta pe ceilalți fără să te gândești la ce primești în schimb.

8. Învinge-ți temerile

Trebuie să conștientizăm cât timp petrecem fiindu-ne teamă și creând scenarii negative pentru viitorul nostru. Uităm constant să ne bucurăm de prezent.

Obișnuiește-te să faci ceva de care îți este teamă sau consideri neplăcut în fiecare zi. Vorbește cu un străin, oferă un compliment, spune un adevăr ce poate fi inconfortabil.

9. Acționează

Poate fi un clișeu auzit deja în repetate rânduri, dar este ceva ce nu se întâmplă în viața multora. De fapt, facem opusul – amânăm. Cea mai bună cale de a depăși această stare este regula de 15 minute. Setează cronometrul la un sfert de oră, apucă-te de ceea ce ai de facut și angajează-te în a te ocupa de acel proiect până sună alarma. De ce 15 minute? În primul rând, întrerupe ciclul amânării. Iar în al doilea rând, este probabil, ca odată ce ai început lucrul, să continui chiar și după ce se oprește cronometrul.

 

Alături de primele obiceiuri povestite aici, cele de mai sus reprezintă elemente adăugate în rețeta către succes și împlinire a obiectivelor. Orice este ușor de făcut, atâta timp cât ne dedicăm micilor schimbări și ne bucurăm de orice reușită.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •